Guvernul urmează să prelungească până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale
Guvernul urmează să prelungească în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care aceştia optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu
Read MoreANOFM: 144 de programe de formare profesională vor începe în aprilie 2021, la nivel naţional
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în luna aprilie 144 de programe de formare profesională pentru un număr de 2.219 persoane, informează ANOFM printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: îngrijitor la spaţii verzi – 263 persoane; femeie de serviciu –
Read MoreIlfov: Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov şi Ştefăneştii de Jos intră în carantină, de miercuri seara, pentru 14 zile
Localităţile Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov şi Ştefăneştii de Jos intră în carantină, de miercuri seara, pentru o perioadă de 14 zile, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov, transmis AGERPRES. Ordinele emise de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, privind aceste localităţi prevăd instituirea carantinei de miercuri, de la 22,00, până pe 7 aprilie la
Read MoreANM: Cod galben de viscol şi ninsori în zonele montane din 16 judeţe, până la ora 21:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a restrâns la 16 numărul judeţelor ce se vor afla sub atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol şi a mărit intervalul de valabilitate. Potrivit meteorologilor, Codul galben va fi valabil miercuri, de la ora 21:00, în Carpaţii Meridionali şi, local, în Carpaţii Orientali, unde va ninge, pe alocuri moderat
Read MoreCampania de vaccinare anti-COVID / 59.108 persoane – imunizate în ultimele 24 de ore
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 59.108 doze de vaccin, dintre care 46.802 – Pfizer BioNTech, 4.322 – Moderna şi 7.984 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. CNCAV precizează că 30.797
Read MoreCoronavirus / Sector 5: Programul mall-urilor, teraselor, hypermarketurilor – redus până pe 11 aprilie
Programul mall-urilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, ca urmare a unei dispoziţii a primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pentru a preveni carantinarea, informează un comunicat transmis, miercuri, de autoritatea locală. Potrivit sursei citate, mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile vor fi
Read MoreCarantina în municipiul Timişoara, prelungită cu încă 7 zile
Prefectul judeţului Timiş, Nemeth Zoltan, a anunţat, miercuri, prelungirea cu şapte zile a carantinei pentru municipiul Timişoara şi cele patru comune limitrofe care au fost sub aceeaşi măsură din data de 8 martie. Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş (continuă). AGERPRES
Read MoreTurcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri
Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri are ca obiectiv, printre altele, reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, astfel încât eventuala eliminare a unor sporuri să fie compensată, iar angajatul să nu piardă din venituri, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. “Regândirea legii salarizării şi
Read MoreMinistrul Educaţiei spune că examenele naţionale s-ar putea susţine la datele planificate
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis miercuri că atât Bacalaureatul, cât şi Evaluarea Naţională ar putea fi susţinute la datele planificate iar semestrul al II-lea va fi prelungit cu doar o săptămână, de pe 18 iunie pe 25 iunie, dacă această propunere va fi considerată acceptabilă de către partenerii sociali. Potrivit ministrului, propunerile alternative care
Read MoreGCS: 6.136 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; teste efectuate în ultimele 24 de ore – peste 40.000
Un număr de 6.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 40.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată. !function(e,i,n,s){var t=”InfogramEmbeds”,d=e.getElementsByTagName(“script”)[0];if(window[t]&&window[t].initialized)window[t].process&&window[t].process();else if(!e.getElementById(n)){var o=e.createElement(“script”);o.async=1,o.id=n,o.src=”https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js”,d.parentNode.insertBefore(o,d)}}(document,0,”infogram-async”); Până
Read More