Coaliţia de guvernare se reuneşte la ora 17,00 în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu
Coaliţia de guvernare se reuneşte luni, de la ora 17,00, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. “Nu cedăm. Nu îl schimbăm pe Florin Cîţu. Nu dăm niciun alt minister decât cele negociate în decembrie, nu dăm nicio agenţie guvernamentală în plus faţă de ce s-a negociat. Nu
Read MoreGuvern: Informaţiile referitoare la un document transmis premierului despre un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii – false
Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt “false” şi “lipsite de fundament”, a transmis Guvernul, printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES. Potrivit comunicatului, la cabinetul prim-ministrului, la
Read MoreAPIA a început autorizarea plăţilor pentru sector vegetal şi zootehnic, aferente Campaniei 2020
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat luni autorizarea la plată a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT-uri), sector vegetal şi zootehnic, aferente Campaniei 2020. Astfel, pentru sectorul vegetal 'culturi în teren arabil' se alocă 42,53 milioane de euro pentru o suprafaţă de 7,1 milioane de hectare, la 'cânepă pentru fibră' se alocă 2.742
Read MoreCoaliţia de guvernare urmează să se întrunească în prima şedinţă după revocarea ministrului Sănătăţii
Coaliţia de guvernare urmează să se reunească, luni, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. Premierul Florin Cîţu a decis, miercuri, revocarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu. El a anunţat iniţial că interimatul va fi asigurat de vicepremierul Dan Barna, însă acesta a refuzat. Ulterior, prim-ministrul a
Read MoreCîţu: Încă 12 paturi la terapie intensivă au fost operaţionalizate; mai avem 40 sau 50 de paturi până la 1.600
Premierul Florin Cîţu a anunţat că încă 12 paturi de terapie intensivă au fost operaţionalizate, iar 20 de paturi ATI sunt libere la nivel naţional. “De joi şi până astăzi, au fost operaţionalizate încă 12 paturi la terapie intensivă şi la nivel naţional, acum, în acest moment, sunt 20 de paturi libere. Totuşi situaţia pentru
Read MoreCredere: Curtea Constituţională va analiza marţi modificările la Legea dării în plată, care permit reechilibrarea contractelor de credit
Modificările la Legea dării în plată, care permit reechilibrarea contractelor de credit prin intermediul instanţelor de judecată, vor fi analizate marţi de către judecătorii Curţii Constituţionale, informează Asociaţia Credere pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor. Sursa foto: credere.ro În acest context, Credere a transmis către CCR un memoriu în sprijinul constituţionalităţii legii. “Parlamentul
Read MoreVIDEO Cîţu: Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS; discuţiile politice – în coaliţie
Premierul Florin Cîţu afirmă că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii, punctând că discuţiile politice vor avea loc în cadrul coaliţiei. “Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS, este un portofoliu care revine USR PLUS, până atunci voi asigura interimatul şi mă voi asigura că lucrurile funcţionează bine. (…) Tot
Read MoreRomânia, locul şase în Uniunea Europeană la producţia de grâu obţinută anul trecut
România a ocupat locul şase în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte producţia de grâu obţinută anul trecut, cu un total de 6,41 milioane de tone, recolta din 2020 fiind mai mică cu 3,88 de milioane de tone (37,7%) faţă de 2019 din cauza secetei pedologice extreme, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional
Read MorePreţul energiei pe bursă a crescut semnificativ, cu aproape 86%, în martie 2021, faţă de anul trecut
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 265 lei pe MWh în luna martie 2021, cu 85,9% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 143 lei pe MWh, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier. Valoarea
Read MorePSD: Premierul se laudă fără motiv cu schimbarea perspectivei de ţară de către Standard & Poor’s
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a declarat că premierul Florin Cîţu se laudă fără motiv cu schimbarea perspectivei de ţară de către Standard & Poor's şi că, de fapt, a adus ratingul acolo unde îl lăsase PSD. “Premierul Cîţu a ieşit astăzi să se laude. Dar nu merită felicitat, chiar dacă Standard
Read More