Cristian Şofron – noul director al Teatrului ”Stela Popescu”
Actorul Cristian Şofron este noul director al Teatrului “Stela Popescu”, informează un comunicat al instituţiei transmis vineri AGERPRES. “Sper să contribui prin experienţa pe care o am la dezvoltarea Teatrului 'Stela Popescu' din punct de vedere repertorial, la evoluţia personalităţii pe care ar putea să o capete în peisajul teatral bucureştean. A găsi cheia în
Read MoreCNCAV: 432.000 doze de vaccin AstraZeneca ajung vineri în ţară
Un număr de 432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge vineri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”. Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul
Read MoreFranţa: Parisul doreşte să discute mai întâi cu Berlinul reformarea Pactului de Stabilitate
Franţa şi Germania vor trebui să discute împreună despre o reformă a Pactului european de Stabilitate şi Creştere (PSC) înainte ca dezbaterea să fie extinsă, a declarat joi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, transmite AFP. “Va trebui să avem mai întâi o discuţie franco-germană, probabil la sfârşitul anului 2021 sau începutul
Read MoreUE: Ungaria, Polonia şi Italia au pus la Budapesta bazele unei alianţe conservatoare
Primi-miniştrii ungar, polonez şi italian au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această etapă, o reorganizare a grupurilor în Parlamentul European, transmite AFP. Premierul ungar Viktor Orban a salutat, la încheierea întâlnirii, “primul pas al unui drum lung împreună”. Foto: (c) Bernadett Szabo/REUTERS “Am fost de acord
Read MoreKelemen Hunor: Urmează o perioadă dificilă; trebuie să fim conştienţi că foarte multe lucruri depind de noi
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat joi, la Miercurea Ciuc, că urmează o perioadă dificilă, întrucât valul trei al pandemiei de COVID-19 a ajuns şi în România, el arătând că trebuie să fim conştienţi că foarte multe lucruri depind de noi. “Ne aşteaptă o perioadă dificilă. Sunt convins că împreună vom reuşi să trecem peste această
Read MoreChiriac (CONAF): Sperăm ca industria textilă să beneficieze de sprijin, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte ramuri din economie
Peste 175.000 de oameni lucrează oficial în sectorul textil, persoane a căror speranţă constă în continuarea activităţii, iar situaţia economică generală ar fi şi mai dificilă dacă antreprenorii din industria textilă şi-ar închide porţile, a afirmat preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. “Întâlnirea cu premierul a avut ca scop identificarea de soluţii
Read MoreMerkel face apel la germani să stea acasă de Paşte pentru a limita răspândirea infectărilor cu coronavirus
Cancelarul Angela Merkel a făcut apel joi la germani să stea acasă de Paşte şi să se întâlnească cu mai puţini oameni, pentru a ajuta la limitarea celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, în contextul în care capitala Berlin a anunţat că adunările pe timp de noapte sunt interzise începând de vineri, relatează
Read MoreNazare: Suntem într-o direcţie bună, dar trebuie să rămânem prudenţi şi să urmărim cheltuielile şi execuţia bugetară
România are şanse să recupereze din pierderile din PIB, este într-o direcţie bună, dar autorităţile trebuie să rămână prudente şi să urmărească foarte bine cheltuielile şi execuţia bugetară, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. “Există şanse. Şi mai mult decât faptul că există şanse, există şi rapoarte, inclusiv raportul Băncii Mondiale, care confirmă premisele
Read MoreBlue Air a primit o aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX, prima dintr-o serie de 10 aparate
Prima aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX care a intrat în flota Blue Air a aterizat joi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, urmând să înceapă să opereze zboruri comerciale din 2 aprilie. Aeronava Boeing 737-8 MAX, cu numărul YR-MXA, este prima de acest tip care operează zboruri comerciale în România şi, potrivit directorului general al companiei, Oana
Read MoreCoronavirus/INSP: 41,5% din cazuri s-au înregistrat, săptămâna trecută, în Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Constanţa
În săptămâna 22 – 28 martie, 41,5% din cazurile de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Cluj, Timiş şi Constanţa, informează joi Institutul Naţional de Sănătate Publică. Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 27% dintre decese au fost înregistrate în Bucureşti, Timiş, Cluj, Constanţa şi Braşov. De la începutul pandemiei şi până în
Read More