Mischie (HORA): 80% dintre angajaţii HoReCa s-au vaccinat; de la 1 iunie restricţiile în restaurante ar trebui ridicate
O pondere de 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa s-au vaccinat până în prezent, astfel că restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţie Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA, într-o conferinţă de presă. “Din păcate, industria ospitalităţii a fost ataşată de numărul de vaccinaţi. Ni s-a
Read MoreZiua distinşilor vizitatori la exerciţiul ‘Justice Sword 21’/ Preşedintele Iohannis şi omologul polonez – la Poligonul Smârdan
Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul polonez, Andrzej Duda, vor fi prezenţi, marţi, în comuna Smârdan, judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional “Justice Sword 21”. Cei doi şefi de stat vor participa la Ziua distinşilor vizitatori cu ocazia exerciţiului militar “Justice Sword 21”, care se desfăşoară la Poligonul Smârdan şi la care Polonia a venit cu
Read MoreBarna, privind candidatura la preşedinţie: Dacă Guvernul va avea succes, voi fi în poziţia în care opţiunea va fi pe masă
Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, în legătură cu o eventuală candidatură la preşedinţia României în 2024, că dacă Guvernul va avea succes, va fi într-o poziţie în care această opţiune “va fi pe masă”, în caz contrar, şansele vor fi “destul de mici”. “Să luăm lucrurile în logica firească. În momentul de faţă sunt
Read MoreCNAIR: 9 oferte pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva
Compania naţională de drumuri a primit nouă oferte din partea unor companii din România, Grecia, Turcia, Spania şi Italia pentru construirea lotului 2, în lungime de 9 kilometri, al Autostrăzii Lugoj – Deva. Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, remis luni AGERPRES, ofertanţii sunt: Aktor SA (Grecia), Asocierea SC Alsam
Read MoreVIDEO Oros: Culturile agricole arată bine, chiar dacă unele lucrări au fost întârziate din cauza ploilor şi a frigului
Culturile agricole arată bine la ora actuală chiar dacă unele lucrări au fost întârziate din cauza ploilor abundente şi a frigului, iar estimările sunt foarte bune, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. “Acum, din fericire, culturile agricole arată bine, chiar dacă unele lucrări au fost întârziate din cauza ploilor mai abundente,
Read MoreVIDEO Summitul B9/Iohannis: Situaţia de securitate la Marea Neagră – îngrijorătoare; am pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că situaţia de securitate de la Marea Neagră este îngrijorătoare, motiv pentru care NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent. “Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe
Read MoreVIDEO Summitul B9/Iohannis: Avem nevoie să continuăm consolidarea factorului de descurajare şi celui de apărare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în deschiderea Summitului Formatului Bucureşti (B9), că aliaţii NATO de pe Flancul Estic trebuie să continue consolidarea descurajării şi apărării, amintind de recentele evenimente din Ucraina. “Este foarte relevant şi oportun, fiind la numai o lună de summitul NATO care se va ţine la Bruxelles. Luăm în vedere
Read MoreVIDEO Oros: Aşteptăm finalizarea recensământului agricol, pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic
Aşteptăm finalizarea Recensământului General Agricol pentru că la finele anului 2022 trebuie să definitivăm Planul Naţional Strategic (PNS) pentru perioada 2023 – 2027, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă. “După finalizarea Recensământului General Agricol vom avea o imagine mai exhaustivă în ceea ce priveşte modul de deţinere a terenurilor,
Read MoreVIDEO Iohannis: Am discutat cu preşedintele Poloniei despre aprofundarea Parteneriatului strategic; şedinţă a guvernelor în a doua parte a anului
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a discutat cu omologul său polonez despre aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic româno-polonez, anunţând că în a doua parte a anului va avea loc o nouă şedinţă comună a guvernelor celor două ţări la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului pentru perioada 2021-2025.
Read MoreVIDEO Conferinţă privind lansarea Recensământului General Agricol – runda 2020
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică (INS), organizează luni o conferinţa de presă privind lansarea Recensământului General Agricol – runda 2020. Ministrul de resort, Nechita-Adrian Oros, va prezenta rolul de coordonator al Comisiei Centrale pentru RGA 2020, iar preşedintele INS, Tudorel Andrei, va vorbi despre importanţa RGA
Read More