Legea privind revenirea la completuri de judecată la apel formate din doi judecători, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea pentru modificarea şi completarea art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede revenirea la completuri de judecată la apel formate din doi judecători. “Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”, prevede legea. Actul normativ mai
Read MoreComisarul european pentru sănătate vine la Bucureşti pentru discuţii privind campania de vaccinare în România
Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, se va afla, vineri, la Bucureşti, unde se va întâlni cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, pentru a discuta despre derularea campaniei naţionale de vaccinare în România şi va efectua, ulterior, o vizită la centrul de imunizare din Petreşti. Potrivit unui anunţ al Reprezentanţei Comisiei Europene în
Read MoreGhinea: Am lucrat extrem de bine cu BEI pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a colaborat foarte bine cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR, a afirmat ministrul de resort, Cristian Ghinea, subliniind că este “foarte interesat” să continue aceste mecanisme şi în Programele Operaţionale. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, s-a întâlnit joi, 15
Read MoreHunedoara: Deputatul Vetuţa Stănescu, aleasă în funcţia de preşedinte al filialei judeţene PNL
Deputatul Vetuţa Stănescu a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene PNL Hunedoara, ea menţionând că prioritatea mandatului său va fi ca liberalii să câştige judeţul Hunedoara la viitoarele alegeri. “Prioritatea zero a PNL este aceea de a câştiga judeţul Hunedoara şi de a-l transforma într-un judeţ al progresului, într-un judeţ în
Read MoreAurescu: Pandemia de COVID-19 nu va fi ultima provocare a UE; trebuie să consolidăm în continuare Uniunea noastră
Uniunea Europeană trebuie consolidată, deoarece pandemia COVID-19 nu este ultima provocare cu care se va confrunta blocul comunitar, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. “Pandemia nu va fi ultima provocare a UE. Din acest motiv, trebuie să consolidăm în continuare Uniunea noastră, iar Conferinţa privind viitorul Europei, lansată pe 9 mai, este o
Read MoreComisarul european pentru sănătate: România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii
Comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a declarat, înaintea vizitei pe care o va efectua vineri, la Bucureşti, că România trebuie să îşi dubleze eforturile de vaccinare pe parcursul verii, având în vedere că doar 30% din populaţia adultă a fost vaccinată complet, potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. “UE
Read MoreComisia Europeană solicită României şi altor 23 de state să asigure respectarea aplicării directivei privind detaşarea lucrătorilor
Comisia Europeană (CE) a decis, joi, deschiderea formală a procedurii de infringement pentru 24 de state, între care şi România, pentru nealinierea mai multor dispoziţii naţionale la Directiva privind detaşarea lucrătorilor (2014/67/UE), informează un comunicat de presă al CE. Executivul comunitar a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unor scrisori de punere
Read MoreAmbasada SUA: Lucrăm alături de partenerii români pentru a rezolva situaţia creată de elicopterul forţelor americane
Ambasada SUA la Bucureşti transmite că lucrează alături de români pentru a remedia situaţia creată de un elicopter al forţelor americane, joi, în Bucureşti. “Ambasada SUA este conştientă de incident şi urmărim îndeaproape evoluţiile. Înţelegem că nu au existat răniţi. Lucrăm alături de partenerii noştri români pentru a rezolva situaţia şi vom furniza informaţii actualizate
Read MoreDrulă: Peste 100% absorbţie din fondurile de întreţinere a infrastructurii rutiere, pentru primele şase luni
Compania de drumuri a folosit 60% din totalul fondurilor alocate pe anul 2021 pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, doar în primele şase luni ale anului, a anunţat joi ministrul de resort, Cătălin Drulă. Astfel, din cele 617 milioane alocate de la bugetul de stat, CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a utilizat din ianuarie
Read MoreVIDEO Iohannis: Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul strategic dintre România şi Franţa este solid şi trebuie aprofundat în spiritul valorilor europene pe care cele două ţări le împărtăşesc. “Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre,
Read More