CFRA SA: Circulaţie în condiţii speciale între Strehaia şi Tâmna
Circulaţia trenurilor pe intervalul Strehaia – Ciochiuţa – Tâmna, linie simplă, se desfăşoară luni în condiţii speciale, din cauza arborilor prăbuşiţi în cursul nopţii pe calea ferată şi care au rupt linia de contact, a anunţat, luni, CFR SA. “Circulaţia trenurilor pe intervalul Strehaia – Ciochiuţa – Tâmna, linie simplă, se desfăşoară în condiţii speciale,
Read MoreBoc: Aceste alegeri din PNL nu sunt împotriva cuiva
Primarul liberal al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi-a reafirmat, duminică, sprijinul pentru premierul Florin Cîţu la preşedinţia PNL, arătând că alegerile din partid “nu sunt împotriva cuiva”. “Am regăsit în actualul premier Florin Cîţu premierul capabil să ducă Partidul Naţional Liberal şi România la nivelul următor. Aceste alegeri nu sunt împotriva cuiva. Preşedintele Orban are
Read MoreCFR Călători: Întârzieri de sute de minute în circulaţia trenurilor IR 1993 Mangalia-Bucureşti şi RE 8008 Medgidia-Bucureşti Nord
Trenurile IR 1993 Mangalia- Bucureşti şi RE 8008 Medgidia – Bucureşti Nord au înregistrat duminică întârzieri de sute de minute din cauza lipsei tensiunii în linia de contact şi a unor defecţiuni la locomotivă, au anunţat reprezentanţii CFR Călători, precizând că pasagerii afectaţi vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat. “Astăzi după amiază, au
Read MoreVIDEO Florin Cîţu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectaţi de inundaţiile din Alba
Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie. “Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai
Read MoreFlorin Cîţu: Vor fi oferite sume fixe de bani celor afectaţi de inundaţiile din Alba
Premierul Florin Cîţu a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii din comunele din judeţul Alba cele mai afectate de inundaţii, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie. “Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai fi
Read MoreVinul românesc, între tradiţie, inovaţie şi nevoia de educare a consumatorilor (GALERIE FOTO)
România, o ţară cu tradiţie şi istorie de sute de ani în viticultură, ocupă în prezent locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin şi un loc şase la nivel european, dar încă se confruntă cu numeroase probleme legate de un consum de vin de slabă calitate, de lipsa unei promovări susţinute
Read MorePremierul Florin Cîţu vizitează zonele afectate de inundaţii din judeţul Alba
Premierul Florin Cîţu va vizita, duminică, localitatea Ocoliş, judeţul Alba, afectată de inundaţiile din ultimele zile, informează Guvernul. Cîţu se va afla la sediul Primăriei Ocoliş, unde va analiza situaţia împreună cu primarii localităţilor din judeţul Alba în care s-au produs inundaţii, după care va face o vizită în teren. La discuţii vor participa edilii
Read MoreCaraş-Severin: Marcel Vela a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL
Preşedintele în funcţie al PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, a obţinut, sâmbătă, cu o largă majoritate, un nou mandat în fruntea filialei judeţene. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PNL Caraş-Severin, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean al Partidului Naţional Liberal, la Sala Polivalentă din Reşiţa au avut loc alegerile pentru un nou
Read MoreMars retrage de la comercializare mai multe tipuri de îngheţată, din cauza oxidului de etilenă
Compania Mars retrage de la comercializare îngheţatele Bounty (îngheţată 6 batoane), Twix (îngheţată 6 batoane) Snickers (îngheţată 6 batoane) Snickers (îngheţată baton 48 grame), Snickers Xtra (îngheţată baton 66 grame), Bounty (îngheţată baton 39,1 grame) şi Twix (îngheţată baton 40 grame), informează sâmbătă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care publică anunţul
Read MoreANSVSA a lansat ”Comandamentul Sezon Estival 2021”, în care va efectua controale pe litoral până pe 30 august
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat sâmbătă la Constanţa ''Comandamentul Sezon Estival 2021'', acţiune în cadrul căreia inspectorii instituţiei vor efectua controale în unităţi turistice şi alimentare din mai multe staţiuni de pe litoral, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de ANSVSA. În cadrul Comandamentului, în perioada 17 iulie –
Read More