Administraţia Prezidenţială: Preşedintele Iohannis a primit cererea de revocare a ministrului Justiţiei şi o analizează
Preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. “Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează”, a precizat Administraţia Prezidenţială pentru AGERPRES. Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri seara, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a
Read MoreMFE: Sprijin de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează şi nu merg la şcoală
Un număr de 12 contracte, în valoare de 32,27 milioane de lei, din cadrul Programul Operaţional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs” au fost semnate miercuri cu beneficiarii, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MFE) într-un comunicat remis AGERPRES. “Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital
Read MoreVIDEO Cîţu: Am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion. “Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion”, a declarat Cîţu, miercuri, la Guvern. AGERPRES/(A – autor:
Read MoreDan Barna: USR PLUS nu va participa la şedinţa de guvern de la ora 19,00
USR PLUS a decis că nu va participa la şedinţa de guvern de la ora 19,00, a anunţat copreşedintele formaţiunii, vicepremierul Dan Barna. El a spus că USR PLUS a decis convocarea unei şedinţe a coaliţiei de guvernare pentru joi, de la ora 10,00. “Evenimentele politice din şedinţa de guvern şi declaraţiile care au urmat
Read MoreANRE a primit peste 10.000 de reclamaţii de la consumatorii de energie şi gaze în prima jumătate a anului
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a primit în primele şase luni ale acestui an un număr de 10.600 de reclamaţii, din care 2.306 privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale, potrivit datelor transmise de ANRE la solicitarea AGERPRES. Din totalul de 2.306 reclamaţii care vizează modul de facturare, 59% au fost transmise
Read MoreMinistrul Muncii are în vedere majorarea stimulentului de reinserţie de la 650 la 1.500 de lei
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, are în vedere majorarea stimulentului de reinserţie de la 650 la 1.500 de lei şi finalizarea normelor metodologice şi a standardelor pentru meseria de bonă, pentru a creşte gradul de ocupare în rândul femeilor. “Unul dintre obiectivele pe care România şi le-a asumat este să crească gradul de ocupare, iar atunci
Read MoreŞedinţa de Guvern – suspendată; va fi reluată la ora 19,00 (surse)
Şedinţa de Guvern a fost suspendată, miercuri, urmând să fie reluată la ora 19,00, potrivit unor surse oficiale. Premierul Florin Cîţu ar fi dorit să introducă pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Executivului Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, care însă nu are toate avizele necesare, conform surselor citate. Premierul Florin Cîţu a reiterat
Read MoreANAT: Încasări mai bune pentru operatorii din turism în 2021, dar nu la nivelul anului 2019
Operatorii din turism susţin că sezonul 2021 a fost unul mult mai bun decât 2020 din punct de vedere al încasărilor, dar încă nu s-a ajuns la nivelul anului 2019, fiind resimţită lipsa voucherelor de vacanţă în turismul intern. Hotelierii au ales să majoreze preţurile “la minimum”, cu 10-15%, chiar dacă tarifele produselor şi serviciilor
Read MoreLitoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de la 1 septembrie
Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului ''Litoralul pentru toţi'', au anunţat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de
Read MoreStrategia Naţională împotriva Criminalităţii Organizate 2021-2024, în şedinţa de guvern
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei Naţionale împotriva Criminalităţii Organizate 2021-2024 figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului. Proiectul prevede că strategia se implementează prin intermediul planului de acţiune, care stabileşte activităţi şi proiecte specifice, cu precizarea bugetelor şi a surselor de finanţare, precum şi a termenelor şi responsabilităţilor instituţionale. Se
Read More