Cărţile finaliste alese de juriul format din membrii Consilului de administraţie al GAFF sunt: ''Et apres?'' de Hubert Vedrine, Ed. Fayard , ''Le naufrage des civilisations'', de Amin Maalouf, Ed. Grasset, şi ''Pechkoff, le Manchot Magnifique'', de Guillemette de Sairigne, Ed. Allary, informează Ambasada României în Franţa într-un comunicat de presă.
Aceste trei lucrări au fost alese din opt titluri preselecţionate iniţial de către comitetul de selecţie şi de către juriu.
Laureatul celei de-a doua ediţii a Marelui Premiu GAFF urmează să fie anunţat în luna martie.
Marele Premiu GAFF, lansat în 2019 sub preşedinţia ambasadorului român în Franţa, Luca Niculescu, este organizat în parteneriat cu Academia Franceză şi Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
Grupul Ambasadorilor Francofoni din Franţa reuneşte ambasadori din state şi guverne membre, asociate şi observatoare la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), acreditaţi în Franţa. Creat în februarie 2014, GAFF are drept obiectiv promovarea limbii franceze, a valorilor şi principiilor Francofoniei.
Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu este preşedinte al GAFF din februarie 2019.AGERPRES/(AS – autor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Ambasada României în Franţa