Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt respectate
România a decis să se alăture celor 22 de state membre ale Uniunii Europene, reunite într-un consorţiu, între care funcţionează un schimb permanent de informaţii, pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute şi respectate, a anunţat luni ministrul Muncii, Raluca Turcan. “Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura
Read MoreOctavian Berceanu, eliberat din funcţia de comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu
Octavian-Alexandru Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, luni, în Monitorul Oficial. Prin aceeaşi decizie s-a stabilit că Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct, va prelua atribuţiile de şef al Gărzii Naţionale de Mediu, până
Read MoreUSR PLUS cere Curţii Constituţionale să dezbată mai repede sesizarea privind moţiunea de cenzură
USR PLUS a adresat preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS, astfel încât o decizie să fie luată rapid. “Am solicitat Curţii Constituţionale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituţie
Read MoreINTERVIU/Constantin (WWF România): PNRR este o oportunitate unică pentru a dezvolta o economie neutră climatic până în 2050
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă o oportunitate unică pentru România de a se dezvolta şi a atinge o economie neutră din punct de vedere climatic până în anul 2050, prin adoptarea celor mai noi şi mai verzi tehnologii existente, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Mihai Constantin, responsabil pentru Politici Climatice şi
Read MoreFondul de Garantare a Asiguraţilor primeşte cereri de deschidere a dosarelor de daună în cazul City Insurance
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) primeşte, de luni, cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, potrivit unui comunicat al Fondului. “Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) a luat act de Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus
Read MoreFondurile de pensii facultative aveau active de aproape 3,3 miliarde de lei, la 31 august, în creştere cu 22%
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 3,292 miliarde de lei, la 31 august 2021, în creştere cu 22,26% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,988 miliarde de lei, respectiv
Read MoreMAE: România nu recunoaşte legitimitatea alegerilor din Crimeea şi reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei
România nu recunoaşte legitimitatea alegerilor pentru Duma de Stat a Federaţiei Ruse organizate, duminică, în Crimeea, şi reafirmă sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, informează Ministerul Afacerilor Externe. Sursa citată aminteşte că România nu recunoaşte nici “anexarea ilegală” a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă. De asemenea, MAE
Read MoreOrban: Golful, accesibil celor cu un venit peste medie; să îl promovezi în situaţia actuală – total deplasat
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că promovarea golfului în situaţia actuală i se pare 'total deplasat', acest sport fiind accesibil celor cu un venit peste medie şi care dispun de timpul necesar. Referitor la accesibilitatea golfului, Orban a spus la B1 TV: “Toată lumea a demonstrat contrariul. Este accesibil celor care au un anumit nivel
Read MoreCioloş: Campania de imunizare anti-COVID, folosită politic; m-am vaccinat
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat că specialiştii trebuie să se pronunţe cu argumente despre vaccinarea anti-COVID şi nu politicienii care lasă impresia că “se pricep la toate”, campania de imunizare fiind, în opinia sa, “un subiect politizat”. El a precizat, duminică, la Prima TV, că s-a ferit să se pronunţe cu privire la
Read MoreNumărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru creşterea copilului a crescut la 175.694 în luna iulie
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost în luna iulie de 175.694, în creştere uşoară faţă de iunie, când 175.531 de persoane au primit acest tip de ajutor social. În luna iulie, 13.615 de beneficiari au fost suspendaţi de la plată, mai puţi decât în luna anterioară (14.969), conform datelor
Read More