Orban: Rectificare pozitivă la Ministerul Finanţelor pentru modul în care a fost condus
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că la Ministerul Finanţelor există o rectificare bugetară pozitivă, pentru modul în care acesta a fost condus de ministrul Alexandru Nazare, care a fost remaniat. “Punctul meu de vedere a fost foarte clar – că e foarte greu să te apuci să schimbi miniştrii în primul an de
Read MoreCioloş: Trebuie făcută evaluarea activităţii Guvernului; suntem tot acolo de unde am plecat
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat marţi că o evaluare a activităţii Guvernului trebuie făcută, iar angajamentele pe principalele măsuri politice pe care actuala coaliţie şi le-a asumat, dar nu le-a rezolvat – desfiinţarea pensiilor speciale, depolitizarea administraţiei publice şi desfiinţarea SIIJ – vor putea fi reluate după încheierea campaniei interne din PNL şi
Read MoreBursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 71,65 milioane de lei (14,57 milioane de euro), din care 60,5 milioane de lei (12,3 milioane de euro) tranzacţii cu acţiuni. Potrivit datelor BVB, indicele principal BET s-a apreciat cu 1,27%, până la 12.047,24
Read MoreExtinderea plajelor din zona Mamaia, mărul discordiei între agenţii economici şi autorităţi
Litoralul românesc al Mării Negre s-a confruntat dintotdeauna cu problema spaţiului destul de îngust al plajelor sale, deşi calitatea nisipului fin, auriu e recunoscută. În ultimii ani, autorităţile centrale şi locale au gândit un plan de extindere a acestor perimetre dedicate turiştilor şi, implicit, agenţilor economici (hotelieri, proprietari de terase etc.), care a început să se
Read MoreANAF actualizează documentaţia tehnică SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat un nou set de documente ce detaliază elementele obligatorii şi opţionale încorporabile la nivelul noului model declarativ SAF-T, conform unui comunicat al instituţiei. ANAF precizează că, la începutul lunii august, aceste documente au fost actualizate şi completate cu programul de validare şi un fişier de test, menite să
Read MoreVIDEO Cîţu despre nemulţumirile lui Orban privind Guvernul: Pare mai mult o retorică a PSD
Premierul Florin Cîţu a susţinut, marţi, că nu a văzut ultimele declaraţii ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la adresa Guvernului, însă a afirmat că pare mai mult “o retorică a PSD”. “Nu am văzut, dar nu cred că putea să spună aşa ceva preşedintele PNL, pentru că pare o retorică PSD. Până nu văd aceste
Read MoreTurcan: Diminuarea subvenţiei pentru asigurările sociale nu înseamnă reducerea bugetului alocat Ministerului Muncii
Propunerea de rectificare bugetară pentru Ministerul Muncii prevede diminuarea cu 3,3 miliarde de lei a subvenţiei acordate de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale, fapt care reflectă creşterea veniturilor colectate din contribuţiile angajaţilor, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. “În acest moment, BASS (Bugetul Asigurărilor Sociale şi
Read MoreLudovic Orban: Dacă pierd alegerile în PNL, demisionez din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că, în eventualitatea în care va pierde alegerile interne din partid, va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Acesta consideră că, dacă Florin Cîţu va fi cel care va pierde, va trebui să renunţe la funcţia de premier, deoarece nu ar mai avea legitimitate şi autoritate
Read MoreCîţu: Din septembrie, sistem de facturare electronică pentru firme în relaţia cu instituţiile publice
Premierul Florin Cîţu anunţă că din luna septembrie a acestui an agenţii economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca şi descărca facturile pe care le emit în relaţia cu instituţiile publice, în cadrul unui proiect pilot care va fi implementat de Ministerul Finanţelor. “E-Facturare. Aşa cum am promis, introducem facturarea
Read MorePSD: Coaliţia de guvernare trebuie să reglementeze rapid protecţia consumatorului vulnerabil
Partidul Social Democrat a revenit luni cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte ''urgent'' o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili, având în vedere creşterea “galopantă” a tarifelor la energie şi gaze naturale. “Partidul Social Democrat revine cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili
Read More