Grupul de 10 familii provenite din cinci ţări UE – Germania, Franţa, Italia, Portugalia şi România – precum şi din Kenya şi Fiji şi-a unit forţele cu o asociaţie din Suedia, reprezentantă a tinerilor din poporul indigen Sami, şi a înaintat o plângere conform căreia politicile climatice ale UE, adoptate în 2018, nu sunt îndeajuns de eficiente, relatează dpa.
Familiile, care activează în sectorul agricol şi turistic, au cerut instanţelor judecătoreşti ale Uniunii Europene să dispună măsuri mai stricte pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Instanţa inferioară a UE, Tribunalul General al Uniunii Europene, respinsese plângerea ca inadmisibilă, hotărând că familiile nu erau afectate individual de respectiva lege.
Familiile au făcut recurs la această decizie judecătorească, însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a confirmat joi decizia pronunţată de Tribunal şi a respins recursul. Aceasta a motivat că, dacă astfel de plângeri ar fi considerate admisibile şi fondate, există “riscul de a lipsi de sens condiţiile de admisibilitate prevăzute în [Tratatul privind funcţionarea UE]”, potrivit unui comunicat de presă.AGERPRES/(AS – autor: Patricia Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
* Sursa foto: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene