Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind revocarea lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind desemnarea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministru interimar al Justiţiei.
Premierul Florin Cîţu a decis, miercuri, revocarea din funcţie a lui Stelian Ion.
“Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţiei a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată”, a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Joi dimineaţa, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei şi că o analizează. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Preşedintele Iohannis a semnat revocarea lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei; Lucian Bode-interimar
* VIDEO Cîţu: Am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei
* Stelian Ion: Am primit semnale că procedura de selecţie a procurorilor de rang înalt ar trebui să o facă altcineva
* Stelian Ion: Angajaţii Ministerului Justiţiei nu îşi permit, indiferent de presiuni, să facă lucruri ilegale
* Stelian Ion: În proiectul programului 'Anghel Saligny' au fost identificate multe probleme de nelegalitate
* Orban: Suntem într-o situaţie politică din care nu are nimeni de câştigat