Chiar dacă tot acest parcurs a fost unul dificil, şefa Secţiei de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Ramona Vasile, spune că, pe timpul unei asemenea pandemii, preferă să fie medic infecţionist pentru că a fi în prima linie constituie un avantaj, în sensul în care eşti la curent în timp real cu toate informaţiile despre noul virus.
“Profesional, a fost un salt. Am învăţat mult, am învăţat altceva, am învăţat să ne mobilizăm, să tratăm cazuri grave. Fiind în prima linie, am avut acces în timp real la toate informaţiile despre noul virus şi ne-am putut pregăti în timp real, în pas cu întreaga lume. Şi noi am simţit teamă, dar ne-am făcut update-ul necesar, am avut la dispoziţie protocoale şi metodologii după care ne-am ghidat şi ne-am făcut scheme adaptate fiecărui pacient. Un lucru este clar – ce nu ne omoară ne întăreşte şi eu consider că toată societatea va avea de învăţat din această perioadă care – nu am de ce să mint – a fost una grea”, a declarat, pentru AGERPRES, Ramona Vasile.
Pandemia de coronavirus nu seamănă cu nicio alta de până acum, principala deosebire fiind durata acesteia. Medicii încă simt că nu se mai termină această perioadă, însă îşi pun speranţele în succesul campaniei de vaccinare, spune ea.
Privind problema în ansamblu, cel mai greu pentru cadrele medicale a fost să îmbine viaţa profesională cu cea de familie.
“Ce deosebeşte pandemia de COVID de celelalte este durata. Parcă nu se mai termină. Încă simţim că nu se mai termină. Aşteptăm valul 3 şi nu ştim cum vom rezista pentru că nu ne-am confruntat până acum cu o pandemie care să dureze mai mult de un an. Sperăm să se termine anul acesta, ca să ne reinventăm, să putem reveni la viaţa noastră obişnuită, să tratăm cazuri obişnuite. Cu campania de vaccinare sperăm că vom reuşi să facem tot ce trebuie şi să îi venim de hac virusului, să ne reluăm viaţa normală, pentru că a durat foarte mult. Cel mai greu a fost să îmbinăm viaţa profesională cu cea de familie”, mărturiseşte Ramona Vasile.
Aceasta are două fetiţe de care o bună perioadă de timp a stat departe, încercând să le protejeze de virus. A urmat apoi o vreme în care mama şi fiicele sale se întâlneau în curte, cu mască şi mănuşi.
“Mi s-a părut cel mai greu să lămuresc copiii şi familia că efortul acesta trebuie dus pe o perioadă atât de lungă de timp. Fetiţele au înţeles la început, cred că le-a şi plăcut puţin, pentru că era mândria că mama era în linia întâi. Dar apoi… Au fost momente când nu ştiam dacă să lăsăm garda jos, să ne expunem familiile sau să continuăm să stăm departe de casă, pentru că am avut la dispoziţie cazare”, povesteşte medicul.
Ce a motivat-o pe şefa Secţiei de Boli Infecţioase Copii să meargă mai departe atunci când i-a fost greu? Pasiunea – spune ea – fără de care nu poţi să practici această meserie.
“Pasiunea m-a motivat. Nu era posibil fără ea şi fără ea nu merită să faci meseria de medic. Ea trebuie făcută doar cu pasiune, pentru că pregătirea este foarte lungă şi grea şi trebuie făcută doar de cei care o fac cu pasiune. Nu le-am insuflat copiilor să facă medicină, nu am în casă stetoscoape şi alte asemenea obiecte, şi o vor face doar dacă vor moşteni o pasiune nebună. Eu fac asta cu mare drag, cu multă dedicare”, recunoaşte Ramona Vasile.
Aceasta conduce o secţie de copii, astfel că i-a fost greu să se adapteze pentru a trata adulţii, dată fiind complexitatea cazurilor.
“Prin natura specialităţii, tratam şi adulţi şi copii, dar mi-a fost greu să mă adaptez la adulţi în acest context. A fost, cred, un handicap faptul că nu tratam în mod uzual pacienţi cu comorbidităţi, cazuri complexe, dar am învăţat repede. Iar în modul de a ne apropia de pacient, cred că s-a văzut înclinaţia noastră pediatrică”, consideră medicul.
Oboselii acumulate de la debutul pandemiei i se adaugă şi frustrările cauzate de senzaţia de neputinţă în faţa unui virus parşiv care “alege pe cine vrea”.
“Această pandemie nu s-a comparat cu nicio altă pandemie ca durată, complexitate a cazurilor, ca număr de cazuri, dar şi de decese. Există acea senzaţie de neputinţă pentru că, uneori, parcă orice am face, pentru unii pacienţi nu este de ajutor. Asta mi se pare cel mai greu de acceptat acum. Este o boală nouă, parşivă, alege pe cine vrea ea, cazurile care evoluează fulminant sunt impredictibile, iar omul trebuie să fie mult mai atent, să nu refuze din start să ceară ajutor medical specializat pentru că de multe ori face diferenţa”, subliniază Ramona Vasile.
Ea îi sfătuieşte pe oameni să privească spitalul şi medicul ca pe un aliat, iar pacienţii care nu se simt bine din diverse motive – fie că este vorba despre o saturaţie în afara limitelor, fie un junghi intercostal sau alte simptome din sfera celor asociate COVID – să se adreseze medicului, pentru că nimeni nu îi va obliga să ia o anume decizie, însă vor putea să decidă în cunoştinţă de cauză.
Aceasta, crede medicul infecţionist, este cheia pentru scăderea numărului de cazuri grave.
“Boala este extrem de parşivă şi poate nu corect mediatizată. Poate trebuie să se spună mai clar care sunt situaţiile în care omul nu trebuie să stea acasă cu concentrator de oxigen şi trebuie să meargă la spital. Nu există un criteriu clar de pacient care se va agrava. Omul stă acasă, nu simte când desaturează şi de multe ori ajunge foarte târziu la spital”, spune Ramona Vasile.
În această perioadă dificilă, satisfacţiile vin din cazuri grave care au fost vindecate, de la pacienţii care le mulţumesc medicilor, spunându-le că datorită lor trăiesc, a arătat ea.
Chiar şi în rândul pacienţilor, Ramona Vasile a sesizat faptul că femeile sunt mai puternice, mai luptătoare, şi le doreşte tuturor să aibă sănătate şi putere pentru a duce ''stindardul'' mai departe. AGERPRES/(AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Dr. Ramona Vasile / Arhiva personală
Citeşte şi:
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Diana Manolescu (Timiş): Când simţeam că suntem jos, ne gândeam la cei aflaţi în suferinţă
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Maria Salanţa (UPU-SMURD Târgu Mureş): Cazurile în care te simţi fără putere te marchează
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Dr. Laura Ghibu Ventimiglia: Am reuşit să explic lucruri complicate în mod simplu
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Mureş: Rodica Molnar – o mamă ce a schimbat politica de sănătate în domeniul diabetului în România