În urmă cu 18 ani, după ce a absolvit şcoala postliceală sanitară, Olivia Roxana Pop a devenit membră a primului echipaj SMURD de acordare a primului ajutor calificat din ţară înfiinţat în mediul rural, la Ibăneşti, care funcţiona sub autoritatea administraţiei publice locale, iar acum lucrează pe aceeaşi ambulanţă cu soţul ei, Daniel Pop, de asemenea paramedic.
“Am 18 ani de când lucrez ca angajat, am lucrat un an şi patru luni ca voluntar, fiindcă am urmat şcoala postliceală sanitară, iar vinerea, sâmbăta şi duminica lucram ca voluntar. Mi-a plăcut, de aceea am ales să vin aici. Soţul meu şi încă trei-patru colegi sunt de la început aici, fiindcă acest centru SMURD, acum devenit detaşament, împlineşte în acest an 21 de ani. Nu e dificil să împărţim aceeaşi ambulanţă, aceeaşi viaţă, aceeaşi casă, trebuie doar să fim în consens şi să meargă lucrurile bine. E ca într-o familie şi acest serviciu, trebuie să fim dedicaţi şi trebuie să ne înţelegem, indiferent de situaţie şi pe plan medical”, a declarat, pentru AGERPRES, Olivia Roxana Pop.
Paramedicul ne spune că sarcina sa şi a colegilor ei din acest detaşament de la poalele Munţilor Gurghiu este să le acorde bolnavilor şi răniţilor asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească. De aceea, afirmă ea, este obligatoriu ca zilnic să fii pregătit pentru neprevăzut, fiindcă realitatea diferă de la un caz la altul, iar deznodământul evenimentului poate fi unul fericit sau unul tragic.
“Am avut multe solicitări în zonele montane în care a trebuit să mergem cu rucsacul în spate, cu monitor, defibrilator, cu tubul de oxigen şi cu tot ce avem nevoie. Nu aveam niciun sprijin, am mers pe poteci greu de parcurs. Un caz dificil a fost unul în care nici nu am mai recunoscut persoana, a fost un accident într-o exploatare forestieră, în Munţii Gurghiului, un accident de muncă în care un arbore a căzut peste un muncitor. Noi am ajuns destul de târziu şi nu am mai putut să facem nimic, fiindcă am fost anunţaţi târziu. Ne-a prins noaptea acolo şi am venit pe jos câţiva kilometri, orientându-ne cu lanternele, era zăpadă fiindcă era pe timp de iarnă. Această intervenţie mi s-a părut destul de dificilă. Salvamontul ne vine în ajutor, ne-au adus un pacient care era deja decedat, în aceşti munţi nu este semnal la telefon şi de aceea este o problemă, fiindcă nu putem fi anunţaţi la timp pentru a interveni repede. Avem o zonă foarte mare de acoperit şi acest detaşament este un avantaj fiindcă suntem destul de aproape de zona montană, dar problema este cu semnalul la telefonia mobilă”, a arătat paramedicul.
În Detaşamentul de la Ibăneşti sunt 13 angajaţi, printre care sunt doar trei femei. Aceştia trebuie să acopere toată Valea Gurghiului, însemnând comunele Hodac, Gurghiu şi Ibăneşti, cu satele aparţinătoare, care au o întindere foarte mare.
“Sunt zile cu multe cazuri, de exemplu, pe 1 martie, am avut 5 solicitări, uneori sunt atât de multe solicitări încât Serviciul de Urgenţă de la Reghin are dificultăţi să le preia”, declară ea.
Pasiunea pentru medicină a avut-o din copilărie şi, deşi familia încerca să o determine să aleagă o carieră în învăţământ, ea a decis să îşi urmeze visul de a salva oameni.
“Bunica mea îmi spunea că mă jucam cu păpuşile şi spuneam că voiam să mă fac medic sau să ajut oamenii în vreun fel, fiindcă îmi plăcea să pansez păpuşile. Când mergeam cu bunica la prietene de-ale ei, unele se plângeau că le doare capul şi eu încercam să le dau sfaturi. Atunci îmi spuneau că voi fi bună ca medic sau ca asistent medical. Chiar îmi plăcea, părinţii voiau să mă fac profesoară, aşa cum este sora mea, am mătuşi profesoare şi educatoare, dar eu am mers spre dorinţa mea de a ajuta oamenii. (…) Noi, ca soţ şi soţie, încercăm să combinăm viaţa de familie cu serviciul, Crăciun nu avem, de alte sărbători nu putem să ne facem planuri fiindcă trebuie să fim prezenţi dacă cineva din echipă se îmbolnăveşte. Cum a fost acum, cu pandemia care a dat lumea peste cap, a trebuit să ne susţinem foarte mult şi să ne înlocuim în gărzi când a fost nevoie, dar a trecut totul cu bine. Suntem bine toţi”, a afirmat Olivia Roxana Pop.
Ca femeie, paramedicul ne spune că activitatea este solicitantă, dar nu se plânge. Întotdeauna a făcut faţă, la fel ca şi în momentul în care s-a pus problema preluării echipajelor de paramedici de către ISU şi a efectuat instrucţia aferentă cadrelor militare.
“Când am făcut instrucţia de front pentru încadrarea la ISU, noi, femeile, pot să spun că, uneori, ne-am descurcat la fel de bine ca şi bărbaţii. Faptul că acum suntem militari e foarte interesant, însă parcă sunt mai multe responsabilităţi, deşi facem acelaşi lucru. Pe lângă partea de prim ajutor, încercăm să fim buni psihologi, fiindcă sunt mulţi pacienţi dificili, iar noi încercăm să fim buni pe toate planurile. Dacă ar fi să schimb ceva în munca mea ar fi ca oamenii să fie mai buni, mai înţelegători, să fie mai răbdători, să putem lucra mai uşor cu ei. Noi trebuie să fim şi psihologi şi trebuie să îi facem să înţeleagă anumite lucruri, fiindcă ei nu înţeleg că noi nu putem face minuni şi că trebuie să meargă la spital. Acum, de când cu virusul, nu vor să meargă la spital de teamă că se vor îmbolnăvi, dar e un lucru cu totul şi cu totul greşit”, a arătat ea.
Ultimul an din cariera Oliviei Roxana Pop a fost destul de dificil din cauza echipamentului suplimentar în care a lucrat, însă ea apreciază că s-au petrecut şi lucruri bune.
“Pandemia a fost o perioadă dificilă, dar au fost şi lucruri bune. Am şi slăbit în perioada aceasta purtând costumele de protecţie, nu ne-am îmbolnăvit şi sper că aşa vom fi în continuare, fiindcă am înţeles că o să vină şi al treilea val. Tot timpul mergem echipaţi, fiindcă eu şi asistentul stăm tot timpul cu pacientul în ambulanţă, aşa că ne protejăm”, a menţionat paramedicul.
Cât despre faptul că la intervenţii face mereu echipă cu soţul ei, Olivia Roxana Pop susţine că lucrează foarte bine împreună, deşi, uneori, mai duc acasă problemele de serviciu.
“Cu soţul, în general, lucrăm bine împreună. Avem o fetiţă, Ştefania, care împlineşte 10 ani, şi un băiat, Cristian, de 21 de ani. Mai luăm acasă problemele de serviciu, uneori suntem mai posomorâţi, dar încercăm să nu îi marcăm şi pe ceilalţi. Întotdeauna mi-a plăcut ce am făcut aici, înainte să termin şcoala, am lucrat aici, din 2003, ca voluntar, am făcut curs de descarcerare şi alte module. Îmi amintesc că am venit la serviciu şi din concediul postnatal fiindcă a trebuit să îi înlocuiesc pe unii colegi. Venea soţul cu fetiţa la mine ca să o alăptez. Cumva a trecut un an şi şapte luni”, şi-a amintit ea.
Pe Olivia Roxana Pop am întâlnit-o la sediul Detaşamentului din Ibăneşti după ce s-a întors cu ambulanţa de la un caz de la Hodac, împreună cu soţul ei, plutonier major Daniel Pop, în vârstă de 46 ani, şi cu un alt coleg.
Soţul ei ne-a spus că activează în acest serviciu de 21 de ani, de la înfiinţare, în anul 2000, iar alături de soţia sa lucrează de peste 15 ani.
“Aici ne-am cunoscut, în timpul serviciului. Avem împreună o fetiţă de nouă ani. Eu mai am un fiu din prima căsnicie. Am făcut cursurile la Centrul de Pregătire de la Târgu Mureş. Pot să spun că lucrăm în familie, acum decurge firesc, înainte a fost mai dificil fiindcă aveam copii mici acasă, avem şi gospodărie, stăm la ţară şi erau multe sarcini care rămâneau pe perioada când suntem liberi. Ne-am obişnuit, ne programăm ce avem de făcut cu o zi înainte ca să iasă bine lucrurile, fiindcă noi lucrăm în ture de 24 de ore. Pot fi 6-7 solicitări pe zi, poate să fie una sau două pe zi, foarte rar sunt zile când nu avem. Astăzi, până la amiază, am avut deja două solicitări, o cauză medicală şi un traumatism. Avem cazuri când plecăm de la bază la ora 8,00 şi revenim la bază la ora 19,00. Au fost cinci intervenţii, am avut şi pacienţi suspecţi COVID, asta ne face să stăm la dezinfecţie. Cu soţia ne înţelegem bine, profesional ştim ce avem de făcut, eu zic că ne înţelegem mai uşor, ne ştim ca doi fraţi care au crescut împreună şi care ştiu ce au de făcut, ştiu ce aşteptări are unul de la celălalt. Lucrăm împreună, am făcut împreună modulul de pregătire la SMURD – soţia are în plus şcoala postliceală – şi mi-a plăcut firea ei, era blândă, vorbea frumos cu pacienţii, se orienta foarte bine la intervenţii, fiindcă sunt lucruri în care trebuie luată urgent o decizie. O simt uneori afectată pentru că empatizăm cu anumiţi pacienţi”, ne-a dezvăluit soţul.
Din acest an, amândoi sunt militari şi acest lucru se resimte, spun ei, în mod fericit în bugetul familiei, chiar dacă programul s-a schimbat puţin, cu ture de 24 cu 48 de ore.
“Acelaşi serviciu a rămas doar că ne conformăm cu anumite lucruri, acum suntem militari, am aşteptat momentul acesta de aproape 15 ani, fiindcă tot ni s-a promis că vom fi trecuţi la ISU. Eu am făcut armata la Pompieri şi sunt obişnuit. Pregătirea medicală am făcut-o la UPU SMURD Târgu Mureş, două module. Fiecare caz are ceva deosebit de celălalt şi trebuie să fim atenţi la ceea ce facem. Eu şi soţia nu avem timp să ne plictisim unul de celălalt, fiindcă la serviciu e mereu altceva, fiecare caz e altfel, la noi nu poate să apară monotonia. Acasă avem diferite activităţi, deci nu ne putem plictisi împreună”, a mai spus plutonier major Daniel Pop.
Paramedicii care au acţionat, în ultimii 20 de ani, în cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, au depus jurământul militar, după ce au fost preluaţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Horea” al judeţului Mureş.
ISU Mureş a preluat cele mai multe echipaje din ţară întrucât SMURD s-a înfiinţat în acest judeţ, anul trecut sărbătorind 30 de ani, iar aceste echipaje au început să se constituie în urmă cu 21 de ani. Primele astfel de echipaje de prim ajutor din ţară au fost înfiinţate în judeţul Mureş, la Ibăneşti şi la Sovata, iar astfel au devenit militari şi au depus jurământul 115 paramedici, printre care se numără şi soţii Daniel şi Olivia Roxana Pop. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Dorina Matiş/AGERPRES
Citeşte şi:
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Ramona Vasile (infecţionist): Toată societatea va avea de învăţat din această perioadă grea
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Diana Manolescu (Timiş): Când simţeam că suntem jos, ne gândeam la cei aflaţi în suferinţă
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Maria Salanţa (UPU-SMURD Târgu Mureş): Cazurile în care te simţi fără putere te marchează
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Dr. Laura Ghibu Ventimiglia: Am reuşit să explic lucruri complicate în mod simplu
FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Mureş: Rodica Molnar – o mamă ce a schimbat politica de sănătate în domeniul diabetului în România