Astfel, 6 martie va deveni Zi Naţională de Toleranţă şi Coexistenţă, a anunţat sâmbătă şeful guvernului irakian.
Ocazia o reprezintă vizita papei Francisc la Najaf, oraş din sudul Irakului sfânt pentru şiiţi, la cea mai înaltă autoritate a acestei ramuri a islamului, marele ayatollah Ali al-Sistani. Papa Francisc este primul suveran pontif din istorie care efectuează o vizită în Irak.
Sursa foto: Grand Ayatollah Ali al-Sistani office/Handout via REUTERS
Ziua de sărbătoare se doreşte de asemenea a fi un omagiu adus întâlnirii interreligioase care a avut loc tot sâmbătă la Ur (sud), oraş antic unde, potrivit tradiţiei, s-a născut patriarhul Avraam. Aici, suveranul pontif s-a întâlnit cu reprezentanţi ai islamului, creştinismului şi ai comunităţii yazidi. În ciuda aşteptărilor, reprezentanţii comunităţii evreieşti nu au participat la eveniment, notează dpa. AGERPRES/(AS – autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Irak: Papa Francisc denunţă ''terorismul care abuzează de religie''
Ayatollahul Al-Sistani către papa Francisc: Creştinii din Irak trebuie să trăiască în pace
Irak: Papa Francisc s-a întâlnit cu marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, la Najaf
Papa Francisc foloseşte o maşină blindată pentru desplasările sale în Irak
Papa Francisc a sosit în Irak într-o vizită istorică de trei zile