Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 12.15 Protestul de la metrou – Poliţia: O parte din protestatari au fost identificaţi şi sancţionaţi
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
O parte din protestatarii de la metrou au fost identificaţi şi sancţionaţi, au declarat, vineri, reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
“O bună parte din persoanele care protestează la metrou a fost identificate şi amendate”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romaşcanu.
UPDATE ORA 11.41 Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România susţine solicitările sindicaliştilor de la metrou
Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România susţine solicitările sindicaliştilor de la Unitatea – Sindicatul Liber Metrou în contradictoriu cu administraţia Metrorex SA, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale, remis, vineri, AGERPRES.
Măsura prin care se încearcă diminuarea salariilor lucrătorilor din Metrorex este în contradicţie cu legea, în condiţiile în care există un contract colectiv de muncă agreat şi semnat de partenerii sociali şi este inadmisibil să se facă presiuni asupra salariaţiilor pentru a fi de acord cu diminuarea drepturilor care li se cuvin, spun sindicaliştii din căile ferate.
UPDATE ORA 11.41 Cioloş: Metroul este al bucureştenilor, nu al unor căpuşari de profesie, ce compromit ideea de sindicat
Copreşedintele USR-PLUS Dacian Cioloş afirmă că metroul din Bucureşti s-a oprit, vineri, deoarece ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a apucat să facă “curăţenie la Metrorex, să taie conductele de făcut bani şi reţele de interese”.
UPDATE ORA 10.55 PSD: Coaliţia să ia măsuri pentru a debloca situaţia de la metrou, nu să găsească ţapi ispăşitori
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
PSD transmite coaliţiei de guvernare să ia măsuri pentru a debloca situaţia de la metrou şi să nu paseze vina pe social-democraţi, menţionând că guvernanţii nu fac decât să producă 'haos' şi să introducă 'restricţii aberante'.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 10.40 Nicuşor Dan: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că înţelege dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist.
“În condiţiile grevei de la metrou din această dimineaţă, ADITPBI, prin STB, a suplimentat mijloacele de transport la suprafaţă, astfel încât deplasarea bucureştenilor să fie cât mai puţin afectată. Sper că Metrorex şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vor avea un dialog rapid şi productiv, iar circulaţia cu metroul va fi reluată chiar azi. Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”, a scris Nicuşor Dan, vineri, pe Facebook.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 10.31 Cîţu: Blocarea metroului – o acţiune ilegală; ministrul de Interne trebuie să ia măsuri
Premierul Florin Cîţu afirmă că protestul de la metrou este unul ilegal, provocat de un fost deputat PSD care “îşi pierde sinecuri”, şi anunţă că i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri.
“Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acţiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineaţă. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a scris, vineri, premierul pe Facebook.
UPDATE ORA 10.17 Furnizorul de electricitate al Metrorex: Greva de la metrou a creat dezechilibre în tot sistemul energetic al Capitalei
Greva de vineri dimineaţa de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, Metrorex fiind un mare consumator, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Viorel Tudose, administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex.
El a precizat că în mai multe staţii a fost oprită alimentarea cu energie, dar nu de către furnizor, ci de către angajaţi ai metroului.
UPDATE ORA 10.16 Metrorex precizează că va folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri greva
Acţiunea de protest de la metrou este ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti, iar Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate, precizează compania.
UPDATE ORA 08.56 Ministrul Transporturilor, despre greva de la metrou: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş
Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii, iar când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri, scrie vineri dimineaţa ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
“O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie. Oamenii oneşti care lucrează la metrou au venit în această dimineaţă să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea”, subliniază Cătălin Drulă.
UPDATE ORA 08.36 STB a mărit la maximum parcul de vehicule, în urma protestului de la metrou
Societatea de Transport Bucureşti – STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, vineri dimineaţa, în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu.
Sursa foto: Unitatea – Sindicatul Liber Din Metrou / Facebook
ORA 05.54 Circulaţie perturbată la metrou; protest spontan al angajaţilor USLM
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.AGERPRES
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.