“Ministerul Sănătăţii a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, că trei pacienţi şi-au pierdut viaţa la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaţionalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutul Naţional 'Victor Babeş' (PMB/ASSMB)”, a transmis ministerul.
Potrivit sursei citate, din primele informaţii transmise Centrului Operativ Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, o defecţiune a avut loc la instalaţia de oxigen a unităţii mobile.
Cinci pacienţi au fost transferaţi rapid: unul într-o altă secţie din Spitalul “Victor Babeş” şi patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” şi Spitalul Floreasca, a precizat MS.
“Ministrul Sănătăţii a fost la faţa locului şi s-a informat despre starea pacienţilor şi asupra cauzelor incidentului”, se arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
Citește și:
Nicuşor Dan: Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu situaţia de la 'Babeş'
Poliţia Capitalei: Cercetări după decesul celor trei pacienţi de la Institutul 'Victor Babeş'