“Am citit de curând în mai multe lucrări dedicate sustenabilităţii civilizaţiei şi a resurselor naturale de care dispunem ideea conform căreia în balance sheet-ul companiilor ar trebui să luăm în considerare resursele naturale pe care le utilizăm ca pe un împrumut, atât ca organizaţie, cât şi ca membri ai săi. Ar putea fi vorba despre ceea ce noi ne-am obişnuit să numim amprenta ecologică a activităţilor noastre. În acest fel, am putea să-i dăm valoare economică şi să o luăm în considerare în diverse analize sau criterii de a măsura eficienţa noastră economică. Desigur că anumite componente ale acestei amprente sunt deja relevate, aşa cum este energia electrică pe care o consumăm, de exemplu, însă există o listă lungă de alte elemente care ţin de amprenta noastră ecologică cărora nu le oferim importanţa necesară cuantificării acestora”, potrivit lui Bodea.
În lipsa unei astfel de evidenţe, experţii au calculat că, începând din anii '90, oamenii au început să consume din resursele planetei o proporţie care depăşeşte capacitatea de regenerare a acestora. Un exemplu ar fi faptul că emitem CO şi CO2 în cantităţi mult mai mari decât este capabil oceanul planetar şi plantele de la suprafaţă să consume. Un calcul arată că anual consumăm circa un multiplu de 1,45 din capacitatea de resurse a Terrei, ceea ce înseamnă că în fiecare an consumăm dintr-un stoc care este din păcate finit. Ne apropiem, astfel, de un punct posibil ireversibil la nivelul proceselor naturale sau pur şi simplu epuizăm resurse ce au nevoie de milioane de ani pentru refacere, scrie Bodea.
“Din aceste motive, oamenii tind să depună eforturi pentru adoptarea unor tehnologii în principal de producţie a energiei, care să nu afecteze echilibrul planetei. Astăzi aş dori să mă refer la hidrogen, deoarece este atât de prezent în preocupările politicienilor în aceste zile. Interesul pentru acest atom datează de la începutul secolului trecut, dar a dobândit o importanţă sporită în timpul anilor '70-'80, în momentul în care temerea cu privire la epuizarea resurselor naturale de hidrocarburi (gaz şi petrol) era la apogeu. Hidrogenul este folosit astăzi pe scara largă la desulfurarea în procesul de rafinare a petrolului şi la producerea de îngrăşăminte. Există două procedee principale de producere a sa: termo reformarea gazului natural (molecule cu conţinut mare de hidrogen) sau prin procesul de electroliză din apă. Primul procedeu are dezavantajul de a genera CO şi CO2 ca şi produşi secundari şi pe cale de consecinţă afectează mediul în măsura în care instalaţiile de producere nu sunt însoţite de sisteme de captare şi stocare a carbonului. Al doilea procedeu este complet curat şi de aceea, hidrogenul produs astfel se numeşte green hydrogen”, a arătat Bodea.
Importanţa hidrogenului în industria energetică ar putea fi extraordinară prin calităţile acestuia, având de exemplu o mai mare putere de ardere comparativ cu gazul natural, dar şi prin impactul redus asupra mediului. De aceea, utilizările sale ar putea fi în direcţia generării de energie electrică prin completarea sau chiar înlocuirea gazului metan, sau prin utilizarea ca agent de transport de energie pe sistemele de conducte de gaz, în combinaţie cu acesta din urmă sau individual.
“De ce hidrogenul nu este un panaceu universal? În primul rând, datorită costurilor mari pentru producerea acestuia. Producerea unui kg de hidrogen este, aproximativ, de 2,5 ori mai scumpă decât extragerea unei cantităţi echivalente de gaz metan prin tehnologia separării din acesta şi de mai bine de 3,5 ori mai scump prin tehnologia bazată pe electroliză. Desigur că asta se referă la tehnologiile disponibile momentan şi stiinţa avansează în direcţia reducerii acestor costuri aşa cum şi preţul energiei din hidrocarburi avansează natural sau indus de sisteme de taxare a emiterii de CO2. O altă dificultate o reprezintă caracterul instabil şi puternic explozibil al acestuia. Stocarea hidrogenului este dificilă atât din punct de vedere a securităţii cât şi din punct de vedere a faptului că molecula de H2 este foarte rarefiată (1 kg ocupă circa 11 metri cubi) şi ocupă volume foarte mari în stare gazoasă şi la presiune normală. Totodată, cel mai întâlnit atom din univers are dezavantajul de a putea penetra cu uşurinţă prin materiale şi a se pierde”, arată preşedintele CRE.
El a arătat că o idee vehiculată din ce în ce mai mult este aceea a combinaţiei dintre soluţiile de generare de electricitate din surse regenerabile (solar şi vânt) cu electrolizoare de putere mare pentru producţia de H2. Fundamentul consistă în aceea că, pentru soluţiile de generare din vânt de exemplu, factorul de capacitate fiind 28-30% (procentul de utilizare efectivă din totalul capacităţii ), diferenţa ar putea fi folosită pentru producerea de H2 cu electrolizoare în momentele în care ferma eoliană poate produce şi reţeaua nu poate accepta cantitatea sau consumul (noaptea, de exemplu) nu susţine asemenea producţie. Se poate considera că valoarea energiei produse astfel este foarte redusă şi H2 va avea un preţ de cost mult mai mic. Este o idee corectă, deşi restul complicaţiilor în stocarea şi transportul H2 rămân importante.
“Efortul continuu al specialiştilor pentru găsirea unor metode mai bune de generare a energiei de care civilizaţia are atâta nevoie este extrem de important şi reprezintă şansa noastră cea mai bună pentru a oferi copiilor şi nepoţilor noştri o planetă sănătoasă. Poate tocmai de aceea este atât de important să conducem eforturile noastre, ale tuturor, în direcţii corecte şi să sprijinim acele căi de acţiune care fac sens tehnologic şi economic”, a mai spus Bodea. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Noi tehnologii în energie – Lupta împotriva schimbărilor climatice: de la acţiune de salvare la principalul mecanism de dezvoltare economică al UE
* Noi tehnologii în energie – De ce este important să producem şi să folosim eficient energia