Săptămâna viitoare el va urca din nou pe scena Festivalului “Om Bun”, la ediţia aniversară, şi este bucuros că “evenimentul va fi”.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
“Nu ştiu cum va fi, pentru că, din start, ştim că evenimentul e atipic, online. Folk-ul fără public în faţa artiştilor este doar o încercare de a arăta că rezistă, până la revenirea în viaţa reală, dacă va mai fi această revenire. Dar ediţia 2021 este în primul rând o asumare, este un risc şi este o mare dovadă de curaj din partea organizatorilor. I-am spus asta lui Victor Socaciu încă de când mi-a vorbit de proiect şi m-a invitat. Suntem ca la un meci la care am pariat cu toţii. Sigur e că va fi ceva reuşit. Problema este doar dacă va fi o reuşită de intimitate sau o bombă cu efect larg, pentru că publicul ne va putea urmări din toată lumea, iar asta e un avantaj al internetului. Eu sper ca ghinionul să se metamorfozeze într-o mare şansă”, a declarat, pentru AGERPRES, muzicianul.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
El subliniază că “Festivalul “Om Bun” înseamnă o tradiţie importantă în folk-ul românesc, plecată de la vechiul cântec de referinţă al lui Dan Andrei Aldea şi al Cenaclului Flacăra (o vreme a fost chiar semnal muzical al Cenaclului şi generic al emisiunii Radio Cenaclul Flacăra – 1980), construită pe forţa de organizator a lui Victor Socaciu, care dublează forţa lui de creator de muzică”.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Prima lui participare la “Om Bun” a fost prin 1999 – 2000.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
“Probabil că am cântat şi “Amor cubist” şi “Haide, mamă, haide, tată…” Nici nu mai ştiu de câte ori am fost. Mai degrabă pot spune că am lipsit de la puţine ediţii. Uneori am fost doar pe scenă în recital, de câteva ori am fost în juriu, au fost şi ocazii în care una dintre serile de la “Om Bun” a fost un întreg Cenaclu Flacăra, cu tatăl meu la timonă şi cu noi în jurul lui”, spune el.
Ar fi vrut să aibă în palmares şi un premiu în Festivalul-concurs “Om Bun”, dar “n-a fost să fie”.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
“Amintirea e o stare, nu un fapt concret: o regăsire cu propria mea copilărie şi adolescenţă, perioadă în care tânărul Victor Socaciu fusese lansat de tatăl meu. Când Socaciu a fost el însuşi în postura de a organiza evenimente de anvergură şi m-a invitat, am simţit că se închide un circuit între noi, după mulţi ani. Ţin minte că am vrut, la început, să mă înscriu în concurs, dar Victor mi-a spus că nu se poate, că nu e potrivit, pentru că anii mei de activitate pe scenă şi repertoriul meu mă califică direct pentru recital, nu pentru poziţia de concurent. M-a onorat situaţia, dar tot aş fi vrut să am în palmares şi un premiu de la acest festival. N-a fost să fie, dar etapele au fost arse în mod frumos pentru mine. Amintirile mi se amestecă într-un mod rotund, tablou din care îmi amintesc cu plăcere că am fost şi singur cu chitara, şi cu mici grupuri folk pe care le închegam ocazional, şi cu Trupa “Totuşi…” cu care aduceam un repertoriu rock-folk. Îmi rămân în adâncuri fixate atmosfera veche de la Teatrele “Ion Creangă” şi “Nottara”, mirosul de scenă clasică de lemn, murmurul spectatorilor care avea şi el un aer specific inteligenţei şi rafinamentului, frigul de afară (mereu se întâmpla în decembrie) şi imediat căldura reflectoarelor, grija pentru detalii, să nu se dezacordeze chitara, să nu ratezi ocazia pe care o ai o dată pe an sub acest frontispiciu…”, afirmă folkistul.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Andrei Păunescu arată că, după 1990, în folk “au murit mai multe valori decât s-au lansat – şi la propriu, şi la figurat”.
“Corifei noi nu au mai apărut ca în anii '70 şi '80, când veneau valuri după valuri de super-personalităţi şi mari cântece. Totuşi, câteva nume foarte importante au fost lansate după 1990 – 1992 la Cenaclul Flacăra, sub semnul “Totuşi iubirea” (Tatiana Stepa ca individualitate după Partaj, Emeric Imre, Vasile Mardare, Mădălina Amon, Adriana Margalina şi nu mulţi alţii) sau premianţii de la Festivalul “Om Bun”. S-a pierdut din claritate, din curaj, din atitudine, din mesaj, folkiştii au fost tentaţi fie să încerce zadarnic să se plieze pe forme mai comerciale, fie să devină excentrici, stridenţi, fie să îşi încifreze cântecele până la îngustarea dramatică a nişei. Folkul fără mesaj protestatar, fără dramatism autentic şi fără versuri valoroase rămâne o formă despuiată de identitate. Asta ar fi partea rea. Partea bună este că s-au înmulţit, totuşi, locurile şi ocaziile în care se cântă folk (avantajul costurilor mici: un om şi o chitară!), din subsolurile cluburilor până în pieţele oraşelor şi pe vârfurile munţilor sau pe plajele de la mare sau de la Calafat. Lupta trebuie să fie pentru consistenţă şi valoare, în primul rând”, consideră artistul.
Chiar şi aşa, el spune că tinerii încă se îndreaptă spre muzica folk şi poezie “pentru că niciodată nu poate dispărea minoritatea de elită, nu poate muri de tot pojghiţa oricât de mică a valorii, a poftei de cultură adevărată şi de mesaj”.
“Vin mult mai puţini decât în vremea Cenaclului Flacăra cel vechi, dar este excepţional faptul că sunt câteva “focare” în ţară care cresc sute de tineri folkişti (Generaţia Folk a Mădălinei Amon de la Craiova şi altele) şi că există festivalurile de gen”, afirmă muzicianul.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
În ultima perioadă, “dacă tot ne-au închis în case”, Andrei Păunescu a căutat să transforme “ghinionul în noroc” şi a scos din arhiva lui “filmări vechi, extraordinare, în care folkul, poezia, repetiţiile, drumurile, concertele nedifuzate ale Cenaclul Flacăra şi oamenii formidabili sunt eroi principali”. Le publică pe canalul său de YouTube şi pe pagina de Facebook.
Dacă ar fi să dea timpul înapoi… s-ar grăbi să facă.
“Să mă grăbesc să fac, să public şi să las tot ce pot, în muzică, poezie, literatură şi desen, pentru că timpul trece şi e o mare vină să nu facem noi tot ce ştim sau putem crea, ca să nu existe goluri şi fracturi în istoria şi cultura viitoare”, mărturiseşte folkistul.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Şi, la 30 de ani de “Om Bun”, urarea lui o reprezintă “câteva versuri” din cântecele lui recente:
“O lumină pentru toţi e în noi, veniţi, luaţi, / O lumină pentru toţi şi să fim pe viaţă fraţi”
sau “Ascultă acum vorbele mele:/ Rocker nu te fac doar hainele din piele,/ De propria umbră nu poţi să fugi,/ Folkist nu eşti doar pentru că te-mbraci în blugi./ Poate că doare, dar o spun în faţă:/ Cu talentul te naşti, geniul nu se-nvaţă./ Confuzia evit-o, să nu te facă rob,/ Când vrei identitate, nu eşti un xenofob./ Fără de ţară, artistul nu-i artist,/ Îi respect pe toţi şi-s naţionalist./ Hei, hei, fii tu însuţi,/ Chiar dacă te îneacă plânsu-ţi,/ Chiar dacă îţi e bine, chiar dacă pătimeşti,/ Să crezi în tine şi să fii exact cum eşti.”
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Şi, bineînţeles, versul-titlu-refren al tatălui meu “Doamne, ocroteşte-i pe români!”. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
OmBun30/Maria Gheorghiu: Trăim într-o epocă în care cultura adevărată ni se serveşte în doze din ce în ce mai mici
OmBun30/ Cristian Buică: Aş fi vrut să pot scrie mai multe cântece cu care să oblojesc rănile veacului
OmBun30/ Eugen Avram: Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el
OmBun30/ Mircea Baniciu: Festivalul ăsta mai avea un pic şi se făcea în sală de sport şi pe stadion
OmBun30/ Adrian Beznă: Folk-ul rămâne tânăr şi cinstit cu spiritul lui
OmBun30/Victor Socaciu: Pentru mine, Festivalul rămâne acel copil frumos, plămădit alături de colegii mei
OmBun30/ Mircea Vintilă: Am cântat la toate ediţiile de la festival, nici nu se putea altfel, nu puteam lipsi
OmBun30/ Cătălin Stepa: Cel mai sincer mod de a te adresa lumii – tu, chitara şi atât!