“În principiu, un fapt pozitiv, timpul validând în dreptul fiecăruia sau nu. Cert – muzica folk nu mai este de multă vreme un loc privilegiat şi rezervat. Ea ţâşneşte azi te miri de unde, indiferent de vârstă, dezinhibat şi dezinvolt. Ea merge împreună cu vremurile, plătind inevitabil tributul superficialului, gloriei imediate etc. Cu excepţii notabile, pe fond se resimte lipsa identitară”, a declarat, pentru AGERPRES, artistul.
Pentru el, “Festivalul “Om Bun” înseamnă o sărbătoare a muzicii folk, a bucuriei şi vieţii”.
“Deopotrivă, un loc în care generaţii diverse de protagonişti şi spectatori scriu împreună file de istorie a genului. Nu în ultim rând, rampa de lansare a unor tinere talente. În fine, prin chiar numele ce-l poartă, îl percep ca fiind şi un omagiu adus regretatului Dan Andrei Aldea, un muzician a cărui valoare nu mai necesită insistenţă”, subliniază el.
Nu a participat la nicio ediţie a Festivalului, după cum mărturiseşte. “Privind în urmă, regret acum lipsa vreunei amintiri legate de festival”, spune Mircea Rusu.
Deşi până acum Galele “Om Bun” aduceau în sala de spectacol sute, mii de spectatori, în acest an, din cauza condiţiilor impuse de pandemie, va fi altfel. Însă, “timpurile grele repliază oamenii în interioritatea lor. Şi acolo redescoperă nevoile sufleteşti reale. Din această perspectivă, cred că această gală aniversară va fi un succes. În ciuda condiţiilor improprii de desfăşurare”, consideră muzicianul.
În opinia sa, “muzica folk a ajuns la vremea coagulării”.
“Decenii la rând, a fost teren al manifestărilor ego, al orgoliilor şi vanităţilor. Vremurile grele netezesc astfel de asperităţi. Când însăşi viaţa devine comandamentul major al fiecărei zile, astfel de poziţionări sunt ridicole. Îmi place să cred că începutul unei coeziuni a breslei va coincide cu Gala 30 'Om Bun' “, subliniază el.
Artistul este de părere că, “atunci când simte forţa şi valoarea în forme autentice, tinerimea participă frenetic” la fenomenul folk. “În ciuda diversităţii şi abundenţei ofertelor de tot felul. Să îşi vadă folkul cu seriozitate de treabă, cu vocaţie şi pasiune şi tinerii îl găsesc. În mod firesc, nu ca un target”, declară artistul.
El spune că, de-a lungul timpului, “muzicile, artele, în general, au cunoscut o boemă prelungă”. Şi, dacă ar fi să dea timpul înapoi… “Aş scurta-o, privind în urmă, raportându-mă la o responsabilizare sporită pe care performanţa inteligenţei sufletului o cere pentru a născoci cânt şi cuvânt. La fel de adevărat însă, privindu-i frumuseţea inefabilă, e ca şi cum mi-aş muşca degetele…”, afirmă folkistul.
Pentru că în ultimul an cel mai mult i-a lipsit “emoţia directă, publicul”, din martie 2020 a inventat “şezătoarea live online”.
“În fiecare lună, timp de două ore, cânt în faţa telefonului. Am atins audienţe consistente de 20 – 22 K. Am creat o adevărată stare de spirit şi este şi în prezent o supapă, o breşă spre oameni, un mod şi un mijloc de comunicare”, precizează el.
În prag de Festival aniversar, consideră că “toată greierimea noastră are a mulţumi celor ce au adus “Om Bun” până, iată, la ediţia 30″.
“Simpatizez necondiţionat cu zidirea trainică. Şi cred că toată greierimea noastră are a mulţumi celor ce au adus Festivalul “Om Bun” până, iată, la ediţia 30. Toate gândurile mele bune organizatorilor, îmbrăţişări cordiale şi… La mulţi ani 'Om Bun' “, transmite Mircea Rusu. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Mircea Rusu Band / Facebook
Citeşte şi:
OmBun30/ Andrei Păunescu: Folk-ul fără public în faţa artiştilor e doar o încercare de a arăta că rezistă
OmBun30/Maria Gheorghiu: Trăim într-o epocă în care cultura adevărată ni se serveşte în doze din ce în ce mai mici
OmBun30/ Cristian Buică: Aş fi vrut să pot scrie mai multe cântece cu care să oblojesc rănile veacului
OmBun30/ Eugen Avram: Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el
OmBun30/ Mircea Baniciu: Festivalul ăsta mai avea un pic şi se făcea în sală de sport şi pe stadion
OmBun30/ Adrian Beznă: Folk-ul rămâne tânăr şi cinstit cu spiritul lui
OmBun30/Victor Socaciu: Pentru mine, Festivalul rămâne acel copil frumos, plămădit alături de colegii mei
OmBun30/ Mircea Vintilă: Am cântat la toate ediţiile de la festival, nici nu se putea altfel, nu puteam lipsi
OmBun30/ Cătălin Stepa: Cel mai sincer mod de a te adresa lumii – tu, chitara şi atât!