Şeful statului a participat, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins.
Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat gestionarea pandemiei de COVID-19, procesul de redresare economică, problematica migraţiei, relaţiile Uniunii Europene (UE) cu Turcia, relaţiile UE cu Federaţia Rusă, precum şi alte aspecte de actualitate ale agendei externe a Uniunii. În urma discuţiilor liderilor europeni, au fost adoptate concluzii. Un alt subiect discutat a fost cel legat de recentele evoluţii din Ungaria referitoare la Legea privind adoptarea unui curs de acţiune mai ferm împotriva persoanelor care comit infracţiunea de pedofilie şi amendarea anumitor legi pentru protecţia copiilor. De asemenea, în marja reuniunii Consiliului European, a avut loc un dejun de lucru cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, pe tema provocărilor la nivel global.
Administraţia Prezidenţială arată că, în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei de COVID-19, în textul de concluzii adoptat liderii au salutat progresele în procesul de vaccinare şi îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice de la nivelul statelor membre, subliniind şi necesitatea continuării procesului de vaccinare şi menţinerii unei abordări precaute şi coordonate cu privire la evoluţiile viitoare. De asemenea, liderii au arătat că progresele înregistrate recent cu privire la propunerile de regulamente vizând Certificatul Digital COVID şi amendarea recomandărilor Consiliului privind călătoriile în interiorul şi în afara UE vor contribui la facilitarea liberei circulaţii la nivelul Uniunii. Şefii de stat şi de guvern au reafirmat angajamentul UE privind solidaritatea internaţională, precum şi necesitatea continuării eforturilor de stimulare a producţiei globale de vaccinuri. De asemenea, liderii europeni au avut şi un schimb de opinii privind lecţiile învăţate în contextul pandemiei de COVID-19 şi cu privire la direcţiile viitoare de acţiune pentru consolidarea rezilienţei UE, pe baza raportului pregătit de către Comisia Europeană.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile întreprinse la nivelul Uniunii cu privire la achiziţiile comune de vaccinuri care au contribuit la o gestionare eficientă a situaţiei şi a salutat îmbunătăţirea situaţiei epidemiologice, pledând şi pentru o abordare prudentă şi echilibrată în perspectivă. El a evidenţiat importanţa consolidării capacităţii UE de răspuns la potenţiale noi crize, prin întărirea rezilienţei Uniunii, concept cheie în acţiunile viitoare. În context, preşedintele Iohannis a menţionat iniţiativa României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, invitând celelalte state membre să contribuie la activitatea acestui Centru prin trimiterea de experţi. (editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Iohannis a subliniat la Bruxelles importanţa unor proceduri suple şi rapide de evaluare a Planurilor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă
Iohannis: Principiile UE, sprijinul pentru statele din Vecinătatea Estică-elemente cheie în gestionarea relaţiilor cu Rusia
Preşedintele Iohannis s-a întâlnit, la Bruxelles, cu premierul Spaniei; discuţiile au vizat aprofundarea Parteneriatului Strategic