Statutul de “Staţiune turistică” le va oferi micilor întreprinzători posibilitatea de a accesa mai uşor fondurile europene, dar şi o promovare a oraşului la nivel naţional.
“Dacă oraşul ar fi declarat 'Staţiune turistică' am avea mai multe facilităţi. Agenţiile de turism solicită acum cazări pentru grupuri mici şi perioade scurte. Vrem să avem o relaţie cu agenţiile de turism pentru a vinde toate locurile pe întregul sezon”, a declarat pentru AGERPRES proprietarul uneia dintre primele pensiuni din Sulina, Dănuţ Nicolae.
În opinia sa, înfiinţarea unei asociaţii a operatorilor turistici din oraşul Sulina ar oferi autorităţii locale un partener de dialog.
“Prin asociaţie, vrem să avem o singură voce în relaţia cu primăria, cu turiştii. Vrem să participăm la întocmirea bugetului, iar acesta să cuprindă investiţii care să ne ajute să fim mult mai vizibili”, a mai spus Dănuţ Nicolae.
Un alt operator turistic, Ciprian Picu, proprietar al unei unităţi de cazare de aproape şapte ani, spune că lipsa forţei de muncă este principala problemă cu care se confruntă.
“Încă nu vedem lumina de la capătul tunelului. Încercăm ca anul acesta să ţinem preţurile la nivelul celor din anii trecuţi şi sperăm ca împreună că ne fie mai uşor să trecem peste această perioadă. Ideea e să ne lase să funcţionăm. Cât timp avem restricţii, apar cheltuieli în plus şi lanţul este evident”, a afirmat Ciprian Picu.
La finele lunii februarie, Sulina pare pustie, iar o plimbare cu taxiul până la Marea Neagră dovedeşte inactualitatea unei investiţii realizate de statul român cu sprijinul fondurilor europene pe plajă, în contextul în care Sulina este una dintre puţinele zone costiere din România unde fenomenul de retragere a apei se manifestă tot mai pregnant în ultimii ani, din cauza aluviunilor aduse de fluviu.
“Aici, apa s-a tras foarte mult în faţa uscatului şi se poate merge pe malul mării dincolo de pasarela care ar fi trebuit să fie în apă. Este îngropată în nisip. Nu a fost trasă din apă pe uscat. Nu are cum”, a afirmat Virgil Chelaru, în vârstă de 34 de ani, şofer de taxi.
El a mai spus că iarna în Sulina nu se întâmplă nimic, iar localnicii lucrează la instituţiile statului în principal.
“De ce ar veni un turist iarna în Sulina? Pentru pescuit, cu condiţia să nu fie sloiuri pe Dunăre. În perioada iernii, ştiuca este mult mai activă şi sunt mulţi pasionaţi. Iarna, nu prea trecem de cimitir. Vara în schimb facem numai drumul acesta. Localnicii s-au obişnuit cu maşinile, după ce ani la rând aici nu au fost decât foarte puţine autovehicule. Vara facem treabă, dar iarna supravieţuim”, a menţionat Virgil Chelaru.
Sulina a fost atestată istoric în secolul al X-lea, pe hărţile vechi ale navigatorilor italieni numele oraşului figurând ca singura cale navigabilă întreţinută de turci, care au construit aici un far. În urma Tratatului de Pace de la Paris din anul 1856, cu sprijinul investiţiilor realizate de Comisia Europeană a Dunării (CED), oraşul s-a transformat dintr-o aşezare cu câteva case într-una dintre cele mai cosmopolite zone ale României. Până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sulina s-a dezvoltat continuu, cuprinzând 22 de etnii şi şapte consulate şi fiind considerată “micuţa Veneţie a Orientului”.
Din numeroasele clădiri construite pe faleza Dunării, doar Palatul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) fascinează şi acum trecătorii. În faţa ei, se află o ancoră, simbol al activităţii AFDJ, instituţie care coordonează activitatea de navigaţie pe sectorul românesc al Dunării, dar şi una dintre primele geamanduri, obiect plutitor care delimitează canalul navigabil.
“Acum vreo trei ani, Dunărea a scos la suprafaţă un obiect din metal. Toată lumea a spus că e o mină din cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a constatat că era o geamandură. Este unul din primele modele. A fost confecţionată cu o artă desăvârşită. Sunt elemente de tablă prinse în nituri. Fiecare şurub presupunea o acţiune fizică. Odată asamblată trebuia să fie etanşă, altfel se scufunda. E unicul model pe care Dunărea l-a păstrat”, a povestit Viorica Vlaciu, şefa Biroului administrativ al Secţiei Sulina a AFDJ.
La holul de la intrarea în clădirea de patrimoniu sunt expuse tablouri semnate de Octav Postolache, pictor din satul Sfiştofca, comuna C.A. Rosetti.
“M-am născut la Mălini, satul lui Labiş. Am jucat şi fotbal cu el. Desenez din clasa a VII-a sau a VIII-a. Atunci făceam portretele lui Marx din manuale. În Armată, am exersat foarte mult, făceam portretele comandanţilor şi asta mi-a uşurat foarte mult stagiul”, a declarat pictorul născut în Maramureş.
Octav Postolache a ajuns în Sulina în anul 2000 pentru peisaje marine şi s-a stabilit în satul dintre braţele Sulina şi Chilia ale Dunării, pentru că în oraş nu a mai găsit loc.
“Lărgimea uliţelor m-a atras foarte mult în Sfiştofca. Am zis că de aici chiar nu mai plec. Eu am trăit într-o zonă de munte şi tocmai de asta se miră cei care mă cunosc. Munţii au rămas în sufletul meu, dar de multe ori când pictez o pădure de plop alb parcă sunt munţii înzăpeziţi. Am făcut şi o expoziţie de apartament cu 12 tablouri în Sfiştofca. A fost o chestiune care a apărut în cartea unui profesor din satul C.A. Rosetti, Vichentie Nicolaiciuc. A fost o chestiune foarte reuşită. Apoi la Sulina am avut cel puţin şapte expoziţii”, a mai spus pictorul.
El şi angajata AFDJ recunosc că holul Palatului CED este singurul spaţiu expoziţional funcţional în Sulina, în contextul în care Farul se află în reabilitare.
Până la începutul crizei sanitare, persoanele care doreau să viziteze clădirea de patrimoniu puteau vedea la etaj, în fosta sală de şedinţe a CED, cum imobilul se degradează.
“Aici sunt obiecte de patrimoniu aduse şi de la Galaţi. Avem un dulap, o masă, canapele cu sigla CED care au fost realizate în România, cu modele din opera lui Constantin Brâncuşi. Toate datează de la prima construcţie a imobilului. Am avut ambasadori şi prinţese în vizită, dar de la pandemie am oprit accesul turiştilor. Am încercat să renovăm, dar este foarte greu”, a declarat şeful Secţiei Sulina a AFDJ Galaţi, Vasile Chirilov.
El a mai spus că ultima reparaţie a imobilului a avut loc în urmă cu peste şapte ani şi că de câţiva ani s-a început procedura de reabilitare a clădirii, însă procesul este dificil din cauza regulilor impuse de Ministerul Culturii în cazul clădirilor de patrimoniu.
“Toată clădirea are umezeală. În proiect, s-au prevăzut pompe la subsol pentru un climat cât mai potrivit în interior. Am făcut şi studiu de fezabilitate, şi proiect tehnic, numai că Ministerul Culturii a mai înscris în patrimoniu două vile. Aşa că am reînceput proiectul. Se va face un birou din mobilierul CED care mai există. Va fi o sală de expoziţie în care vor fi reprezentate toate statele membre CED, apoi va fi amenajat biroul inginerului şef Charles Hartley, dar şi o sală de oaspeţi”, a povestit Vasile Chirilov.
Reprezentanţii AFDJ speră ca lucrările de reabilitare să înceapă cât mai repede, dar susţin în acelaşi timp că ei nu pot face nimic pentru urgentarea lor în contextul în care sunt doar angajaţi ai instituţiei care are principalul sediu la Galaţi.
Sulina mai are doar câteva clădiri de patrimoniu care au fost protejate de proprietari, multe dintre imobilele istorice din oraş aflându-se într-un stadiu avansat de degradare.
Chiar şi în aceste condiţii, în opinia Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), oraşul are toate atuurile pentru a deveni ''Staţiune turistică''.
“În oraş, nu mai există industrie, iar singurele activităţi care se desfăşoară sunt cele de alimentaţie publică, pescuit comercial, cazare şi turism. Atât. Am avut discuţii cu primarul oraşului care doreşte performanţă şi înţelege necesitatea dialogului şi a faptelor şi credem că împreună putem trece la demararea procesului de definire a oraşului Sulina ca oraş turistic. Trebuie să fie un efort colectiv pentru a readuce Sulina la splendoarea pe care o avea acum un secol”, a afirmat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.
El a precizat că procesul va fi unul complex şi de durată şi a menţionat că sprijină toate demersurile agenţilor economici de a se organiza în asociaţii profesionale.
Potrivit acestuia, şi în alte localităţi din judeţ, agenţii economici au început demersurile pentru organizarea în asociaţii profesionale.
CED, instituţie care stabilea regulile navigaţiei în zonă, s-a înfiinţat în urma Tratatului de la Paris din anul 1856 care a readus în atenţie problema libertăţii de navigaţie pe fluviu şi a stabilit sectorul maritim al Dunării – de la Brăila până la vărsarea fluviului în mare. Lucrările hidrotehnice realizate pe canalul Sulina, sub coordonarea inginerului şef Charles Hartley, au dus la creşterea mediei anuale a mărfurilor care tranzitau bara Sulina de la 818.443 tone, în perioada 1868-1875, la 1.967.585 tone în perioada 1906-1910, potrivit lucrării “România şi Comisia Europeană a Dunării”, de Ştefan Stanciu.
Activitatea CED a dezvoltat oraşul Sulina – din Statele Unite s-a adus primul generator electric pentru Palatul Comisiunii, grădinile acestuia şi cheul portului, s-a inaugurat prima linie telefonică între porturile din Sulina şi Galaţi, s-au pavat străzile, s-a făcut se pare şi prima reţea de canalizare, iar regina Olandei a finanţat lucrările de construcţie a uzinei de apă. La Sulina, existau atunci şapte consulate şi 20 de viceconsulate sau agenţii consulare, depozite ale bursei de cereale şi circa 18 linii de navigaţie străine. Potrivit lucrării “Delta Dunării – Rezervaţie a Biosferei” apărută sub egida Academiei Românie, Portul liber Sulina este primul port a cărui existenţă a fost consacrată pe baza unor tratate internaţionale. AGERPRES/(A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES