“Este vorba despre o avarie de sistem pe interconexiuni. Deocamdată nu ştim exact cauzele, dar le vom analiza. Este o problemă zonală, în nord-vestul ţării. Alimentarea cu energie a fost restabilită aproape în totalitate în acest moment (la ora 16:20)”, au precizat responsabilii Transelectrica.
Ulterior, aceştia au revenit cu un comunicat de presă în care au precizat că pana de curent a început la ora 15:05, iar toţi consumatorii au fost realimentaţi în jurul orei 16:45.
“Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15:05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării. Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16:00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16.45”, se arată în comunicat.
Cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E, precizează Transelectrica. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
O avarie din sistemul naţional de transport al energiei electrice a oprit de urgenţă unele instalaţii de la Combinatul Azomureş