Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
CFA Society România a organizat miercuri evenimentul de decernare a Premiilor pentru Mass Media.
“Mass media financiar este un stakeholder foarte important al pieţei de capital. Mass media financiară contribuie foarte mult la ceea ce ne dorim cu toţii pentru dezvoltarea pieţei de capital şi anume la promovarea valorilor de educaţie financiară, promovarea modului în care noi trebuie să funcţionăm în această piaţă financiară, modului în care trebuie să ne planificăm financiar vieţile. Consider că mass media joacă un rol foarte important în această misiune a educaţiei financiare şi salut încă o dată această iniţiativă pe care CFA România o are prin oferirea acestor premii”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit CFA România, AGERPRES este agenţia de ştiri care prezintă echidistant informaţiile, fiind sursa principală de propagare în mass-media a ştirilor economice şi din domeniul financiar.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Alături de AGERPRES, CFA România a mai acordat un premiu pentru jurnalistul anului 2020, care a fost primit de Liviu Popescu, editor la Ziarul Financiar, şi un premiu pentru publicaţia online a anului 2020, care a mers la Financial Intelligence.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Organizaţia acordă de cinci ani premiile pentru mass media. AGERPRES/(AS – editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO