Miercuri, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe şi ai Apărării din NATO a fost adoptată o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai, până la data de 11 septembrie 2021.
“Împreună cu aliaţii din NATO, concomitent cu sprijinirea Procesului de Pace din regiune, este important să acordăm o atenţie deosebită măsurilor de asigurare a protecţiei forţelor NATO din Afganistan în timpul procesului de retragere a militarilor. Pentru Ministerul Apărării Naţionale, misiunea în Afganistan se va încheia numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă”, a afirmat Ciucă.
Potrivit ministrului, în contextul în care este unul dintre “cele mai importante” state contributoare cu trupe la misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în teatrul de operaţii, România “va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii”.
România participă din 2001 la misiuni în zonă, asumându-şi un “angajament de lungă durată pentru stabilitatea şi securitatea Afganistanului”, a menţionat Nicolae Ciucă.
“Pe parcursul celor aproape 20 de ani, zeci de mii de militari români au îndeplinit misiuni în teatrul de operaţii afgan”, a punctat el, adăugând că “militarii Armatei României au demonstrat acolo, în cel mai greu teatru de operaţii militare de după cel de-al Doilea Război Mondial, profesionalism, loialitate, solidaritate şi, cel mai important, spirit de sacrificiu în numele României”.
Ministrul a vorbit şi despre militarii care au murit sau au fost răniţi în acest teatru de operaţii.
“Ne plecăm frunţile în memoria celor 27 de eroi ai României, care au plătit cel mai greu preţ, în numele libertăţii noastre. Doresc să transmit familiilor eroilor noştri căzuţi în Afganistan că le vom rămâne alături, ca şi până acum”, a spus el. Nicolae Ciucă a arătat că peste 200 de militari din Armata română au fost răniţi în aceste misiuni.
Potrivit site-ului MApN, 649 de militari români participă în prezent la misiunea Resolute Support din Afganistan sub egida NATO. AGERPRES/(A, AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
CIteşte şi:
Retragerea din Afganistan va afecta capacitatea SUA de a colecta informaţii, avertizează directorul CIA
Afganistan: Statele Unite intenţionează să continue finanţarea capacităţilor militare afgane
Aliaţii din cadrul NATO îşi vor începe retragerea din Afganistan la 1 mai (oficial)
Joe Biden consideră că SUA “şi-au îndeplinit obiectivul” în Afganistan
Ministrul Apărării: România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii din Afganistan
Aliaţii din cadrul NATO sunt de acord să înceapă retragerea din Afganistan (surse diplomatice)
Aurescu a exprimat preocuparea României pentru desfăşurarea de trupe ale Rusiei în Crimeea, la frontiera estică a Ucrainei
Întârzierea retragerii SUA din Afganistan riscă să ducă la “escaladare” (diplomaţia rusă)
Afganistan: 'A venit momentul să punem capăt celui mai lung război al SUA' (Joe Biden)
Forţele NATO vor pleca împreună din Afganistan, anunţă secretarul de stat american
UPDATE Joe Biden va retrage trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie (oficial)
Afganistanul se declară dezamăgit de decizia SUA privind retragerea necondiţionată a trupelor lor