“De la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie până pe 28 martie, un număr de 13.416 persoane au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin, reprezentând 0,69% din numărul total al persoanelor vaccinate cu prima doză. Mediana timpului scurs de la administrarea primei doze şi până la data confirmării a fost de circa 11 zile, iar în ceea ce priveşte numărul de persoane confirmate cu infecţie SARS-CoV-2 după doza a doua, vorbim de 1.859 de persoane, reprezentând 0,19% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2”, a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.
El a arătat că s-au înregistrat şi decese la persoanele care au făcut infecţie cu SARS-CoV-2 la un interval de timp după vaccinare.
“Pentru cei care au fost diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 după prima doză, vă readuc aminte, timpul mediu era de circa 10 zile de la prima doză, 10-11 zile, ceea ce înseamnă că erau în fereastra de apariţie a anticorpilor. Practic, nu apăruseră încă anticorpii protectori de după prima doză. Erau persoane care, din punct de vedere al riscului, este similar cu o persoană nevaccinată, iar în ceea ce priveşte persoanele care au fost diagnosticate cu infecţie SARS-CoV-2 după ce au primit cea de-a doua doză, procentual era un număr foarte mic, 77 de persoane din cei diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 după prima doză erau în rândul celor 89 de decese şi din cele 89 de decese doar 12 persoane erau din cele care fuseseră diagnosticate cu SARS-CoV-2 după cea de-a două doză. Ceea ce înseamnă că după cele două doze beneficiile sunt mult mai mari. Analiza efectuată de noi pe rata de fatalitate arăta o reducere de cel puţin 100 de ori a riscului de deces la o persoană vaccinată comparativ cu persoanele nevaccinate. Rata de fatalitate la cazurile de COVID care aveau în istoric vaccinare era de circa 0,2%, iar la persoanele care erau nevaccinate era de 2,4%”, a explicat preşedintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că la persoanele vaccinate cu a doua doză infecţiile au apărut în primele zece zile de la administrare.
Medicul militar a indicat că persoanele infectate după prima doză de vaccin îşi pot face rapelul după ce episodul infecţios se termină, fiind necesar să-şi modifice programarea în platformă. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Numărul de persoane care se află înscrise pe listele de aşteptare este de circa 760.000
VIDEO Gheorghiţă: De la debutul campaniei de vaccinare au fost 10.160 de cazuri de reacţii adverse raportate
VIDEO Gheorghiţă: Fiecare are libertatea să-şi manifeste punctul de vedere dacă nu pune în pericol sănătatea altora
VIDEO Gheorghiţă: În aprilie vom demara vaccinarea anti-COVID şi prin intermediul medicilor de familie
VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Pe 6 aprilie vor deveni operaţionale 12 cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de Moderna
VIDEO Baciu: România va primi peste 3,3 milioane de doze anti-COVID în aprilie şi peste 5 milioane în mai şi iunie
VIDEO Gheorghiţă: Programul de funcţionare al centrelor de vaccinare cu activitate 24 din 24 de ore va fi disponibil pe platforma anti-COVID
VIDEO Străinii cu drept de şedere în România se vor putea programa direct în platforma de vaccinare anti-COVID