Sursa foto: (c) Comitetul Olimpic si Sportiv Roman/facebook
Sabrerul legitimat la CS Dinamo a fost condus cu 11-7, dar a reuşit să revină şi să obţină victoria, potrivit site-ului Federaţiei Române de Scrimă.
Şovar a trecut în primul tur de Tin Long Yim (Hong Kong), cu 15-9, apoi a câştigat greu în faţa rusului Ivan Ţîpin, cu 15-14, în optimi a dispus de sud-coreeanul Yehun Lee (15-12), în sferturi s-a impus în faţa spaniolului Asier Olangua, cu 15-10, iar în semifinale a ieşit victorios în disputa cu americanul Colby Harley, 15-10.
Radu Niţu s-a clasat pe locul al cincilea, învins în sferturi de sud-coreeanul Junseong Park, cu 15-11. Ionuţ Duţu a ocupat locul 30.
România participă cu o delegaţie de 34 sportivi şi 9 antrenori la ediţia 2021 a Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Cairo (Egipt), programate între 3 şi 11 aprilie.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Comitetul Olimpic si Sportiv Roman/facebook