Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că miercuri a fost identificat un virus SARS-CoV-2 cu tulpina sud-africană la Spitalul “Matei Balş”, precizând că nu este primul caz de acest tip în România.
“Astăzi, la 'Matei Balş' a fost identificat un virus cu tulpina sud-africană. Nu este primul în ţară. Cu atât mai mult regulile trebuie respectate”, a declarat Voiculescu la Guvern. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)