Ambasadorul României la Chişinău a subliniat că Ziua Culturii Naţionale nu reprezintă doar un moment important pentru celebrarea creaţiei artistice, ci şi de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor româneşti în patrimoniul cultural imaterial european şi universal, exprimându-şi totodată dorinţa ca, în acest an, să fie finalizat dosarul pentru înscrierea în lista patrimoniului imaterial UNESCO a “Cămăşii cu altiţă”, proiect realizat în colaborare de România şi Republica Moldova.
''Cultura este poate cel mai pur şi cel mai elocvent act de afirmare a identităţii naţiunii noastre. Aparţinem unui spaţiu cultural şi istoric european valoros şi complex, ale cărui valori şi principii le împărtăşim pe deplin. Promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă un pilon fundamental pe care se sprijină diplomaţia română, prin participarea noastră nemijlocită la dialogul intercultural european şi prin racordarea la universalitate'', a mai spus ambasadorul în mesajul său.
“Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale şi al aniversării poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc, anul acesta, 171 de ani, moment important de celebrare a creaţiei artistice şi de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană şi universală, doresc să transmit cele mai sincere felicitări tuturor celor care, prin creaţiile lor, promovează diversitatea şi frumuseţea culturală românească'', a transmis şi ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău.
Potrivit acesteia, cultura este poate cel mai pur şi cel mai elocvent act de afirmare a identităţii naţiunii noastre, iar promovarea unei diplomaţii culturale active în Spania reprezintă pentru ambasada României în Spania o prioritate, subliniază diplomata în mesajul său postat pe pagina de Facebook a ambasadei.
''Anul acesta, pentru românii din Spania, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită într-un moment cu profunde semnificaţii simbolice: împlinirea a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, aniversare care ne va oferi un excelent prilej de promovare a diversităţii culturii naţionale şi a spiritului creator românesc, precum şi de reafirmare a ataşamentului nostru profund faţă de valorile şi principiile europene fundamentale. Ne dorim ca în 2021, după o perioadă fără precedent marcată de pandemia care ne-a ţinut la distanţă unii de ceilalţi timp de aproape un an, să ne reunim, instituţii româneşti şi comunitatea românească din Spania, cu ocazia evenimentelor dedicate promovării limbii române, identităţii şi patrimoniului cultural românesc”, a scris în încheiere Gabriela Dancău
''Cultura este unul dintre cele mai importante componente care defineşte identitatea naţională şi individuală, iar promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă un pilon fundamental al diplomaţiei noastre prin participare la dialogul intercultural european şi global'', a punctat, la rândul său, ambasadorul României în Pakistan, Nicolae Goia.
''O insulă de latinitate într-o mare slavă'' sau ''o enclavă latină la porţile orientului'', România este singurul loc din Europa unde tradiţiile vestice se întâlnesc cu cele estice, unde biserici romanice, gotice şi renascentiste convieţuiesc în comunităţi alături de biserici bizantine, sinagogi şi moschee, se mai arată în mesajul publicat în mai multe publicaţii electronice din Pakistan, precum Islamabad Post, DNA News, Pakistan in the World.
Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu şi reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova la Paris au dus flori la statuia lui Eminescu din Paris vineri dimineaţa, după cum a scris diplomatul român pe pagina de Facebook a ambasadei.
Începând din 2011, Ziua Culturii Naţionale este marcată în fiecare an pe 15 ianuarie, data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889).AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)